Fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase, primul lider din istoria clasamentului ATP, a fost omagiat, străinii arătându-și respectul pentru el.
În această perioadă are loc la Torino, în Italia, Turneul Campionilor, întrecere le care iau parte cei mai valoroși jucători de tenis din 2024.
Teoretic, ar fi trebuit să fie la startul întrecerii primii opt jucători ai acestui sezon, dar sârbul Novak Djokovic a anunțat că nu participă, așa că locul lui a fost luat de australianul Alex de Minaur.
Organizatorii i-au împărțit pe sportivi în două grupe, pe care le-au denumit Ilie Năstase și John Newcombe. Românul a fost primul lider ATP din istorie, între 23 august 1973 și 2 iunie 1974, iar lui i-a urmat, timp de 8 săptămâni, Newcombe.
Dar acesta nu a fost singurul mod în care Năstase a fost omagiat. Joi, 14 noiembrie, au avut loc ultimele meciuri din Grupa A, în care au fost repartizați Jannik Sinner (Italia, 1 ATP, cs 1), Daniil Medvedev (Rusia, 4 ATP, cs 4), Taylor Fritz (Statele Unite, 6 ATP, cs 5) și Alex de Minaur (Australia, 8 ATP, cs 7).
Înaintea partidei dintre Fritz și de Minaur, Ilie Năstase a fost invitat să dea, simbolic, lovitura de începere. El s-a fotografiat alături de cei doi jucători, timp în care a fost ovaționat de toți cei 15.000 de oameni prezenți în Inalpi Arena.
The business end 👀
Taylor Fritz takes on Alex De Minaur after a special visit from Ilie Nastase at the coin toss
Watch the #NittoATPFinals live: https://t.co/hOHmv2wMlX pic.twitter.com/mPB6ETQuUX
— Tennis TV (@TennisTV) November 14, 2024
Fritz s-a impus cu 5-7, 6-4, 6-3 și și-a asigurat calificarea în semifinalele competiției, acolo unde îl va întâlni pe învingătorul Grupei Newcombe, care va fi aflat mâine, după meciurile Carlos Alcaraz (Spania, 3 ATP, cs 3) – Alexander Zverev (Germania, 2 ATP, cs 2) și Casper Ruud (Norvegia, 7 ATP, cs 6) – Andrey Rublev (Rusia, 9 ATP, cs 8).
În al doilea meci al zilei din Grupa Ilie Năstase, Sinner și-a confirmat statutul de principal favorit al competiției și a trecut în două seturi, 6-3, 6-4, de Medvedev. Liderul clasamentului mondial a cedat doar două puncte pe propriul serviciu în primul set.
Singurul moment de slăbiciune l-a arătat în partea a doua a confruntării, când a condus cu 3-1, dar adversarul și-a trecut în cont trei game-uri la rând. În cazul în care va câștiga trofeul, Sinner va intra în posesia unui premiu de 4.881.100 de dolari.
În această perioadă se joacă și turneul de dublu, în aceeași sală, încheindu-se confruntările din Grupa B (Mike Bryan). Harri Heliövaara și Henry Patten (Finlanda, Marea Britanie; cs 7) au obținut victorii pe linie și au încheiat pe primul loc.
Poziția secundă a fost ocupată de australienii Max Purcell și Jordan Thompson (cs 5), care au acces și ei în penultimul act. Pe ultimele locuri s-au clasat perechile Wesley Koolhof și Nikola Mektić (Olanda, Croația; cs 3), respectiv, Marcel Granollers și Horacio Zeballos (Spania, Argentina; cs 2).