Jurnaliștii britanici de la BBC au reacționat imediat după ce au aflat că Simona Halep a anunțat că se retrage de la Australian Open, din cauza unor probleme medicale pe care le întâmpină.
Sportiva din Constanța și-a anunțat fanii că nu va mai reveni pe terenul de tenis în luna ianuarie a anului 2025 și a dezvăluit și care va fi prima competiție la care va participa.
Jurnaliștii britanici de la BBC au reacționat imediat după ce au aflat că Simona Halep a anunțat că se retrage de la Australian Open, din cauza unor probleme medicale pe care le întâmpină. Sportiva din Constanța și-a anunțat fanii că nu va mai reveni pe terenul de tenis în luna ianuarie a anului 2025 și a dezvăluit și care va fi prima competiție la care va participa.
Simona Halep s-a retras din calificările la Australian Open și va amâna începutul sezonului 2025 după ce a simțit dureri la genunchi și la umăr. Fostul număr unu mondial, în vârstă de 33 de ani, a primit un wildcard de la organizatorii turneului săptămâna trecută, dar a spus că a simțit disconfort după ce a jucat la evenimentul demonstrativ de la Abu Dhabi”, scriu jurnaliștii de la BBC.
Britanicii au amintit și de interdicția pe care a primit-o Simona Halep din cauza cazului de doping în care a fost implicată.
„Halep a primit o interdicție de doping de patru ani, care a fost redusă la nouă luni anul acesta și și-a menținut întotdeauna nevinovăția după ce a fost acuzată de două infracțiuni separate de dopaj. Acum, fosta campioană la Openul Franței și la Wimbledon încearcă să se restabilizeze, dar accidentările nu o ajută.
Simona Halep urma să aibă un început de 2025 atractiv, cu două turnee importante la care urma să participe. Fostul lider al clasamentului WTA urma să ia parte la Auckland, competiție care începe pe 30 decembrie în Noua Zeelandă, dar și la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Halep și-a anunțat fanii printr-o postare pe Instagram că nu va mai participa la competiții din cauza problemelor medicale.
„Vă salut, prieteni. Am vrut să vă urez Sărbători fericite și să vă dau o mică veste. După ce am jucat la Abu Dhabi, din păcate am simțit din nou dureri și genunchi și la umăr.
După ce am discutat cu echipa mea, am ajuns la concluzia că este mai bine să amân startul sezonului. Nu este ceea ce mi-aș fi dorit și vreau să le mulțumesc organizatorilor de la Auckland și Australian Open pentru wild card-urile pe care mi le-au oferit. Îmi pare rău că nu voi putea participa de această dată.
Mă voi reface și sper ca următorul meu turneu să fie cel de la Cluj, la care abia aștept să joc în fața fanilor români”, a scris Simona Halep, pe Instagram.