Turneul de la Australian Open, primul Grand Slam al anului, a oferit prima surpriză de proporții, pe tabloul feminin. Chinezoaica Qinwen Zheng, locul 5 mondial și finalista de anul trecut, a fost eliminate în turul al doilea de Laura Siegemund.
Jucătoarea din Germania ocupă locul 97 mondial și este una dintre veteranele tenisului feminin. Ea va împlini 37 de ani în luna martie și joacă de 19 ani în circuitul WTA.
Siegemund a trecut de Qinwen Zheng cu 7-6, 6-3, într-un meci care a durat două ore și 18 minute. În turul I, Zheng o eliminase pe Anca Todoni, care a jucat în premieră pe tabloul principal la Australian Open.
Qinwen Zheng este prima jucătoare din Top 10 WTA care părăsește Australian Open 2025. Alte două foste câștigătoare de Grand Slam au fost eliminate. Este vorba despre Sloane Stephens și Jelena Ostapenko, care au plecat acasă după primul tur.
Surpriză este și eliminarea rusoaicei Liudmila Samsonova, locul 21 mondial. Ea a pierdut la Olga Danilovic, locul 55 WTA.
Meciul zilei a avut-o protagonistă pe Naomi Osaka. Japoneza, campioana din 2019 și 2021, a revenit incredibil în fațaKarolinei Muchova, a 20-a favorită, scor 1-6, 6-1, 6-3.
România mai are două jucătoare pe tabloul principal, care vor juca pentru accederea în turul al treilea. Gabriela Ruse va avea un meci infernal contra americancei Madison Keys, iar Jaqueline Cristian va evolua împotriva italiencei Lucia Bronzetti. Cele două meciuri sunt în programul zilei de mâine. Pentru prezența în turul al doilea la Melbourne, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse și-au asigurat un premiu în valoare de 125.000 de dolari. Dacă trec în turul al treilea, ele ar putea primi 182.000 de dolari.
Sorana Cîrstea, Irina Begu și Anca Todoni au fost eliminate în runda inaugurală.