Echipa feminină de handbal CSM București a a spulberat-o pe Krim Ljubljana în etapa 10 din Grupa A a Ligii Campionilor.
Formația pregătită de Helle Thomsen a dar recital cu trupa slovenă, impunându-se cu 36-23, după ce la pauză avea un avantaj de 9 goluri.
„Tigroaicele” au condus de la un capăt la celălalt, eliminând orice fel de emoții încă din debutul partidei. Având-o pe Cristina Neagu în zi de grație, cu 11 goluri marcate, dintre care unul din aruncare de la 7 metri, CSM București și-a mărit permanent avansul pe tabela de marcaj.
Celelalte goluri ale campioanei României au fost marcate de Elizabeth Omoregie (6), Emma Cecilie Uhrskov Friis (5), Djurdjina Jaukovic, Inger Smits, Monika Kobylinska (câte 3), Alina Grijseels (2), Dana Andreea Rotaru, Noemi Pasztor și Crina Pintea 1 (câte unul).
Este prima victorie pentru CSM București în Grupa A din Liga Campionilor, după patru eșecuri la rând.
În urma acestui succes, „tigroaicele” au urcat pe locul 4, cu 10 puncte, dar au șanse infime să prindă locul 2, care permite calificarea directă în sferturile de finală. Distanța până la liderul Metz este de 9 puncte, imposibil de recuperat în următoarele 4 etape.
Pentru Krim Ljubljana au punctat Tamara Horacek (7 goluri), Itana Grbic (ex-CSM, 4), Ana Gros (3), Grace Zaadi Deuna, Jennifer Maria Gutierrez Bermejo (ambele trecute pe la CSM), Ana Abina (câte 2), Tjasa Stanko, Tamara Mavsar și Betchaidelle Ngombele (câte unul).
Până în prezent, CSM a obţinut următoarele rezultate: 26-30 cu Gloria Bistriţa, 32-28 cu Storhamar Handball Elite, 29-28 cu Podravka Koprivnica, 27-26 cu Nykobing, 31-29 cu Krim Ljubljana, 31-32 şi 24-27 cu Metz Handball, 26-28 şi 28-31 cu FTC Budapesta.
Tot în etapa a 10-a, Metz a învins FTC-Rail Cargo Hungaria, în deplasare, cu 26-23 (13-11). De asemenea, Gloria Bistriţa a fost învinsă la limită, în deplasare, de Podravka Vegeta, cu 25-26 (15-15). Principalele marcatoare ale meciului au fost Mamic 8 goluri şi Pletikosic 7 pentru gazde, respectiv Delgado şi Rodriguez câte 7 pentru Gloria Bistriţa.
Ultimul meci al rundei, Storhamar – Nykobing, are loc pe 19 ianuarie. În următoarea etapă, CSM joacă în deplasare cu Nykobing, iar Gloria Bistrița primește replica lui FTC-Rail Cargo Hungaria.
În clasament, Metz are 19 puncte, urmată de FTC-Rail Cargo Hungaria (16), Podravka (11), CSM București (10), Krim (8), Gloria Bistrița (6), Storhamar (5) și Nykobing (3).
În Grupa B evoluează şi vicecampioana României, Rapid, care pe 19 ianuarie joacă acasă cu Odense. Primele două clasate în ambele grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, în dublă manșă, pentru alte patru locuri disponibile. Turneul Final Four are loc la Budapesta, pe 31 mai și 1 iunie. Deţinătoarea trofeului este Gyor ETO, care în 2024 a câştigat trofeul pentru a șasea oară.