Gabriela Mărginean, prima baschetbalistă din România care a fost aleasă în draftul WNBA, liga profesionistă din SUA, va fi onorată la cel mai înalt nivel de către Universitatea Drexel, pentru care a jucat patru sezoane între 2006 și 2010.
Românca va fi inclusă în Hall of Fame (Galeria Legendelor) de la Drexel, fiind considerată cea mai premiată baschetbalistă din istoria universității.
A marcat 2581 de puncte într-o carieră de patru sezoane și recordul a rezistat timp de un deceniu, iar în prezent încă deține cele mai importante „borne” ale colegiului la puncte marcate pe meci, recuperări și procentaj al aruncărilor din acțiune.
A fost numită de trei ori în prima echipă a conferinței CAA din campionatul universitar, iar în 2009, după ce și-a condus echipa către primul titlu din istorie, a fost numită cea mai bună jucătoare.
Are la activ, în continuare, cel mai prolific meci din istoria universității, cu 47 de puncte și 22 de recuperări și o întreagă panoplie de titluri individuale, atât pentru performanțele din teren, cât și pentru cele academice.
Cariera sa impresionantă din colegiu au propulsat-o, în 2010, printre primele 30 de jucătoare în draftul WNBA, fiind selecționată de către Minnesota Lynx. A devenit astfel prima jucătoare din România care a fost aleasă în draft și doar a doua din istorie, după Florina Pășcălău, care a jucat în liga profesionistă din SUA.
“Hall of Fame este o onoare atât de mare pentru mine că nici nu știu cum să o descriu în cuvinte. Plecarea mea în SUA acum 20 de ani nu a fost una ușoară, dar acum, când mă uit în spate, știu că a fost decizia perfectă pentru mine.
Iar faptul că am ales Drexel a fost iarăși o alegere incredibil de bună. Oamenii pe care i-am avut lângă mine acolo au devenit parte din familia mea extinsă, le datorez mare parte dintre realizările mele, iar respectul pe care l-am primit acolo este foarte greu de explicat, n-am suficiente cuvinte de gratitudine”, a declarat Gabi Mărginean.
După o aventură de jumătate de sezon în WNBA, Gabriela Mărginean a jucat timp de 14 sezoane profesioniste în Grecia, Spania, Franța sau Turcia, având două sezoane și în Liga Națională, la CSM Târgoviște (2012-2013) și în prezent la CSM Constanța.
Are două titluri cucerite în Spania, cu Perfumerias Avenida, formație alături de care a mai câștigat o cupă și o supercupă, are o cupă în Franța cu Arras și două cupe și un titlu național în România, ultimele două trofee cu CSM Constanța.
“Sunt momente în care mi se derulează pe repede înainte întreaga carieră, începând cu Pop Horia și Marilena, care au fost și rămân cei mai importanți oameni din viața mea baschetbalistică, până la ultimul meci jucat acasă în Cupele Europene cu CSM Constanța.
A fost o aventură de neuitat și orice capitol va urma, nu cred că se va putea compara cu cel din baschet. Sunt recunoscătoare baschetului pentru cum m-a format și pentru tot ce mi-a oferit
Le mulțumesc părinților mei, surorii mele si întregii familii, și normal tuturor celor care au fost alături de mine de-a lungul carierei în toate momentele, nu doar cele bune și frumoase. Știu ei cine sunt”, a mai spus Mărginean.
Gabriela Mărginean a fost medaliată cu argint, alături de naționala de baschet 3×3 a României, la cea de-a doua ediție a Campionatelor Europene, în 2016. De asemenea a făcut parte din lotul olimpic care a reprezentat țara noastră la Tokyo 2020, o participare istorică a baschetului românesc la Jocurile Olimpice, unde România a încheiat pe locul 7.
Mărginean a cucerit trei titluri Master în competițiile Sport Arena Streetball, promotorul baschetului 3×3 în România începând cu anul 2005 și are și un titlu național în 2019.
Atât în liceu, în primii doi ani petrecuți în Statele Unite, cât și la colegiul Drexel în primele două sezoane, Gabriela Mărginean a jucat în paralel baschet și tenis. De altfel primul ei sport a fost tenisul.
“Am început cu tenisul la șapte ani și abia pe la 13 ani m-am apucat de baschet. Mi-am plăcut și îmi place tenisul și am continuat atât în liceu cât și în colegiu, atât timp cât mi-am permis, însă în cele din urmă am ales baschetul”, a declarat Mărginean într-un amplu interviu.