David Popovici are un nou rival de temut, după ce Jordan Crooks a devenit primul înotător care a coborât sub 20 de secunde în proba de 50 de metri.
Jordan Crooks este noul „Aquaman” reușind să doboare bariera de 20 de secunde la 50 de metri. Înotătorul din Insulele Cayman a doborât recordul deținut de Caeleb Dressel, din 2020, de 20,16 secunde, reușind să termine cursa în 19.90 de secunde. Se anunță un competitor foarte puternic pentru David Popovici, românul care a revenit de la Jocurile Olimpice cu două medalii (aur la 200 de metri liber și bronz la 100 de metri liber).
Jordan Crooks este un înotător, în vârstă de 22 de ani, din Insulele Cayman. De-a lungul timpului a reușit să obțină rezultate foarte bune în probele de 50 de metri. În cadrul Campionatului Mondial în bazin scurt de la Budapesta a dat toate calculele peste cap, stabilind un nou record mondial: a coborât sub 20 de secunde în cadrul probei de 50 de metri. Doborâse deja recordul lui Caeleb Dressel, în serii, 20.08 secunde.
Rezultate semifinale 50 de metri liber
Jordan Crooks (CAY)- 19.90
Jack Alexy (USA)- 20.51
Guilherme Santos (BRA)- 20.59
Nyls Korstanje (NED)- 20.63
Egor Kornev (NAB)- 20.75
Maxime Grousset (FRA)- 20.78
Chris Guiliano (USA)- 20.79
Yuchan Ji (KOR)- 20.80
Pentru Jordan Crooks nu este o performanță realizată peste noapte. Înotătorul este campionul en titre la această probă, după medalia cucerită în urmă cu doi ani la Melbourne. Era cotat de specialiști cu cea mai mare șansă să doboare bariera de 20 de secunde la 50 de metri fiind un excelent înotător, dotat cu „viteză, forță și rezistență”.
În cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris a avut performanțe sub așteptări, terminând pe locul 8 la 50 de metri liber, iar la 100 de metri liber nu a ajuns decât până în semifinale.
Jordan Crooks a vorbit despre perioada modestă traversată în ultima vreme, dar i-a încurajat și pe ceilalți înotători că pot depăși momentele grele prin muncă și dedicare.
„Înseamnă mult pentru mine acest record. Cu siguranță am învățat multe în anii mei de sport de performanță. Am fost la aceste concursuri și înainte, am avut suișurile și coborâșurile mele, ratând semifinalele. Sper că performanța mea arată că oricine care trece prin perioade grele și complicate, când nimic nu funcționează, cu timp, dedicare și efort, poate schimba lucrurile, Lucrurile se pot rezolva, iar eu sunt dovada”, a declarat sportivul din Insulele Cayman.
Top 5 cei mai buni timpi din istorie la 50 de metri liber
Jordan Crooks , 19.90
Caeleb Dressel , 20.16
Ben Proud, 20.18
Roland Schoeman, ora 20.30
Vladimir Morozov, 20.31