Aparatul dentar și sporturile - cum îți protejezi eficient dantura în timpul tratamentului ortodontic

Aparatul dentar și sporturile - cum îți protejezi eficient dantura în timpul tratamentului ortodontic
📅 2024-12-24

Pasiunea pentru sport te încurajează să ieși din sfera de confort, să descoperi noi tehnici pentru a-ți îmbunătăți condiția fizică, astfel încât să atingi nivelul de performanță la care aspiri. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să știi că nimic nu îți poate sta în cale. Chiar dacă, în prezent, urmezi un tratament ortodontic, nu trebuie să-ți faci griji că mișcarea zilnică îi poate afecta eficiența. Descoperă în cele ce urmează ce măsuri de precauție eficiente poți adopta pentru a-ți menține dinții în siguranță, de fiecare dată când practici un anumit sport.

Folosește un protector bucal

Din momentul în care începi un tratament ortodontic la recomandarea medicului specialist, trebuie să fii conștient de faptul că protejarea danturii devine o prioritate. Indiferent că porți un aparat dentar realizat din materiale mai puțin sesizabile, precum safir ori ceramică, respectiv ai nevoie de o soluție personalizată și discretă precum alignerele dentare, folosirea unui protector bucal este una dintre cele mai bune variante disponibile.

Mai ales dacă practici sporturi de contact, precum box, baschet sau karate, unde accidentele se pot întâmpla frecvent, o astfel de protecție îți oferă siguranța de care ai nevoie. Majoritatea produselor de acest tip sunt confecționate din materiale durabile și rezistente, cu un strat exterior rigid pentru o bună gestionare a șocurilor, precum și o structură care se poate adapta la orice conformație. Nu trebuie să-ți faci griji în privința confortului – aceste gutiere beneficiază de un design special și canale de aerisire, pentru a putea respira fără probleme.

Evaluează riscurile specifice fiecărui sport

Fiecare sport vine la pachet cu o serie de provocări specifice, în ceea ce privește siguranța dinților tăi. De aceea, este important să fii în permanență pregătit pentru orice situație, lucru pe care îl poți face prin evaluarea corectă a riscurilor. Spre exemplu, pericolul cel mai mare de accidentare la nivelul cavității bucale vine din partea sporturilor de contact. Box, arte marțiale, rugby, hochei pe gheață sunt doar câteva exemple în care gutiera și casca cu grilaj de protecție sunt recomandate pentru toți sportivii, indiferent că sunt începători sau avansați.

Desigur, nici sporturile de echipă, precum fotbal, handbal sau baschet nu sunt mai sigure când vine vorba despre protejarea aparatului dentar. Gândește-te la faptul că, involuntar, mingea poate să ricoșeze spre tine, te lovește, moment în care alignerul dentar se poate rupe și te poți răni la nivelul cavității bucale. Așadar, ca o măsură de precauție utilă, poartă o gutieră de protecție pe tot parcursul activităților sportive.

Menține o igienă orală impecabilă

Una dintre regulile de aur ale unui tratament ortodontic complet este includerea și respectarea tehnicilor de profilaxie dentară. Această practică benefică include o serie de obiceiuri de îngrijire care ajută la protejarea dinților și gingiilor pe termen lung, măsuri care pot fi aplicate inclusiv în timp ce porți un aparat dentar.

Asta înseamnă că este necesar să acorzi o mare atenție periajului corect, să folosești o periuță clasică sau electrică, alături de o pastă pe bază de fluor, ață dentară și un irigator bucal. Dacă urmezi cu strictețe aceste obiceiuri și le integrezi în rutina ta zilnică, riscul de apariție a cariilor va scădea considerabil, întrucât placa bacteriană nu se va depune pe suprafața dinților.

Pe lângă faptul că îndeplinește un rol esențial în prevenție, profilaxia dentară include și detectarea eventualelor problemelor care se pot dezvolta în timpul tratamentului ortodontic. Prin urmare, vizitele regulate la medicul stomatolog pentru curățarea profesională a dinților, la un interval de șase luni, constituie o altă practică pe care nu trebuie să o treci cu vederea.

Acționează prompt în caz de urgențe dentare

Dacă inevitabilul s-a produs și te-ai accidentat în timpul unei activități sportive, nu trebuie să intri în panică. Păstrează-ți calmul, pentru a rezolva cât mai repede și eficient această problemă. Pentru început, verifică dacă brackeții aparatului dentar au fost afectați, există leziuni ori sângerări la nivelul gingiei, apoi ia legătura cu medicul ortodont și explică-i detaliat situația. Până când vei ajunge la cabinetul stomatologic, folosește o compresă sterilă pentru a opri eventuala hemoragie și păstrează componentele desprinse într-o cutie sterilă, dacă este posibil.

Așadar, nu trebuie să renunți la practicarea sportului preferat, odată ce începi tratamentul ortodontic. Trebuie doar să ai mai multă grijă și atenție în ceea ce privește protejarea atât a aparatului, cât și a alignerului dentar, să respecți regulile de igienă orală și să vizitezi regulat medicul ortodont.

Sursă foto: Freepik.com

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

ADVERTORIAL | Aparatul dentar și sporturile – cum îți protejezi eficient dantura în timpul tratamentului ortodontic

Pasiunea pentru sport te încurajează să ieși din sfera de confort, să descoperi noi tehnici pentru a-ți îmbunătăți condiția fizică, astfel încât să atingi nivelul de performanță la care aspiri. Pentru a realiza acest lucru, […] The post ADVERTORIAL | Aparatul dentar și sporturile – cu...

Boupendza și-a chemat impresarul și i-a cerut lui Dan Șucu să rezilieze contractul cu Rapid București. Atacantul, gata să dea toți banii înapoi: Marius Șumudică a intervenit în forță!

Aaron Boupendza a fost gata să plece de la Rapid, însă Marius Șumudică a intervenit de urgență pentru a-l convinge pe gabonez să rămână. Marius Șumudică a venit cu o poveste incredibilă în ceea ce […] The post Boupendza și-a chemat impresarul și i-a cerut lui Dan Șucu să rezilieze contractu...

Universitatea Craiova are pe listă două transferuri de top pentru titlu în Superliga. Mihai Rotaru a dezvăluit cele două achiziții pe care le discută cu Costel Gâlcă

Universitatea Craiova a creionat strategia pentru perioada de mercato a iernii. Potrivit lui Mihai Rotaru, un atacant și un fundaș dreapta sunt principalele ținte. Despre întărirea compartimentului ofensiv a vorbit, de altfel, și Costel Gâlcă, […] The post Universitatea Craiova are pe listă...

„Am făcut raportul. Am 4 jucători pe listă”. Marius Șumudică taie în carne vie și dă afară fotbaliști de la Rapid București

Marius Șumudică face schimbări importante la Rapid București și a anunțat patru plecări de la echipa sa. Antrenorul Rapidului face un anunț important în ceea ce privește viitorul echipei sale. Marius Șumudică a declarat că […] The post „Am făcut raportul. Am 4 jucători pe listă”. Marius Șum...

Primul jucător care pleacă de la CFR Cluj. Surpriza e totală! Dan Petrescu a luat decizia. EXCLUSIV 

Dan Petrescu a decis să renunțe la unul dintre internaționalii echipei. Vasile Mogoș, fundașul dreapta care a fost prezent cu naționala României la Campionatul European din această vară, nu va mai face parte din lotul […] The post Primul jucător care pleacă de la CFR Cluj. Surpriza e totală...

Ce veste pentru Michael Schumacher! Fiica lui, Gina, l-a anunțat pe marele pilot

Michael Schumacher va deveni bunic pentru prima oară. Fiica sa, Gina, a anunțat că este însărcinată, dezvăluind, totodată, sexul copilului, într-un mod inedit. S-a întâmplat la nu mai puțin de 11 ani de la cumplitul […] The post Ce veste pentru Michael Schumacher! Fiica lui, Gina, l-a anunț...

Marius Șumudică l-a taxat pe Daniel Pancu, după ce selecționerul U21 ar fi criticat tactica Rapidului cu Dinamo. A dezvăluit un moment incredibil: „A țipat tare, să audă Dan Șucu”

Marius Șumudică l-a pus la zid pe Daniel Pancu, după ce fostul jucător al Rapidului a luat la rost tactica din meciul cu Dinamo. Tehnicianul Rapidului nu a fost deloc încântat atunci când a văzut […] The post Marius Șumudică l-a taxat pe Daniel Pancu, după ce selecționerul U21 ar fi critica...

Verdictul specialistului: decizie greșită! Cum a gafat incredibil arbitrul Marian Barbu, în cea mai controversată fază din Dinamo – Rapid

Marius Avram, fost arbitru FIFA, a analizat cea mai controversată fază din derby-ul Dinamo – Rapid, petrecută chiar în minutele de prelungiri, constatând astfel că Marian Barbu a luat o decizie greșită. Este vorba despre […] The post Verdictul specialistului: decizie greșită! Cum a ga...

Fotbalistul trimis de Gigi Becali cu trenul, după ce i-a refuzat oferta de a juca la FCSB, a semnat! Unde va evolua fostul mijlocaș al lui Mititelu

Sekou Sidibe a jucat la FC U Craiova și a fost aproape de a semna cu FCSB. A ajuns în București pentru a discuta cu Gigi Becali, dar după ce a cerut un salariu mai […] The post Fotbalistul trimis de Gigi Becali cu trenul, după ce i-a refuzat oferta de a juca la FCSB, a semnat! Unde va evolu...

Cum a vrut oficialul lui Poli Iași să strice petrecerea de pe teren a lui FCSB, după ce a cucerit titlul: „Nu mi-a picat bine că au sărbătorit. Nu m-a lăsat primarul!”

Conducătorul lui Poli Iași a vrut să stice petrecerea de titlu a lui FCSB din 2015, însă a fost oprit de primarul orașului. Florin Prunea a făcut o dezvăluire incredibilă despre petrecerea de titlu a […] The post Cum a vrut oficialul lui Poli Iași să strice petrecerea de pe teren a lui FCSB...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.