Terminologia de specialitate, subiectul unei scoli de vara a UPT | OpiniaTimisoarei.ro

Terminologia de specialitate, subiectul unei scoli de vara a UPT | OpiniaTimisoarei.ro
📅 2025-05-19

În perioada 2-6 iunie 2025, la Timișoara va avea loc Școala de vară de terminologie (TSS – Terminology Summer School), organizată de TermNet (International Network for Terminology), în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Cu o tradiție de peste 30 de ani, TSS este cea mai importantă școala de vară de terminologie la nivel internațional, care se adresează studenților (masteranzi și doctoranzi), cadrelor didactice și profesioniștilor a căror activitate cotidiană presupune utilizarea și gestionarea terminologiei de specialitate în diverse domenii de activitate (comunicare, traducere, localizare, marketing, medicină, IT etc.).

Școala de vară se desfășoară în format hibrid (fizic și online), în limba engleză, iar cei interesați pot opta pentru participare fizică sau online, precum și pentru un anumit număr de zile de participare (min. 1, max. 5). Opțiunile de participare la TSS 2025 sunt disponibile aici: https://shop.termnet.eu/shop. Persoanele interesate își pot rezerva locul până la 25 mai 2025.

Toți participanții din România vor beneficia de o reducere de 75%, cu codul TSS-local.

Informații suplimentare despre TSS 2025, se pot obține accesând următorul link: https://shop.termnet.eu/.

Persoană de contact: Annamaria Kilyeni ([email protected])

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri opinia timisoarei

Apa oprită o jumatate de zi intr-un oras din judetul Timis. Interventie a echipelor Aquatim

TIMIS. Aquatim continuă lucrările de întreținere ale propriei rețele de distribuție, și oprește apa timp de 6 ore într-un oraș din Timiș. Miercuri, 21 mai, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Recaș pentru lucrări de mentenanță la Stația de Tratare. Deoarece această perturbare va f...

Supercampionii Romaniei premiati de Universitatea de Stiintele Vietii ‘Regele Mihai I’ din Timisoara. FOTO

TIMISOARA. Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara i-a primit în Aula Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara. Ceremonia s-a desfășurat în prezența conducerii universității, a reprezentanților clubului SCM-USV Timișoara, a membrilor echipei, a cad...

Terminologia de specialitate, subiectul unei scoli de vara a UPT

În perioada 2-6 iunie 2025, la Timișoara va avea loc Școala de vară de terminologie (TSS – Terminology Summer School), organizată de TermNet (International Network for Terminology), în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Cu ...

Conferinta dedicata energiei regenerabile si stocarii energiei, organizata de CCIAT

TIMISOARA. Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizeză joi, 22 mai 2025, orele 10.00- 15.30, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22 (etaj I) o ...

Sferturile Cupei Romaniei in Timis. Detinatoarea trofeului poate juca o noua finala

TIMIS. Cupa României în Timiș a ajuns în faza sferturilor de finală, iar printre echipele rămase în competiție se află deținătoarea trofeului, o grupare de liga a V-a și una din al VI-lea eșalon valoric. Duelurile din această fază a întrecerii încep marți. Juventus Pișchia, formație de liga a VI-...

Momentul investirii lui Nicusor Dan in functia de presedinte al Romaniei. Anuntul facut dupa intalnirea cu Ilie Bolojan

Nicușor Dan s-a întâlnit luni cu Ilie Bolojan, iar peste o săptămână ar putea avea loc plenul reunit al Parlamentului pentru ceremonia de învestire. Până atunci, președintele ales urmează să invite partidele la consultări pentru formarea noului Guvern. Nicușor Dan a declarat că își dorește un exe...

Apa calda oprita, aproape o zi intreaga, pe mai multe strazi din Timisoara. Va fi afectat si un spital

TIMISOARA. Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din Timișoara, pentru a permite efectuarea unor intervenții de relocare a rețelei de termoficare. Astfel, marți, între orele 08:00 și 18:00, va fi întreruptă furnizarea apei calde de consum la PT 30, PT 31, PT 48, PT 48A și la Spitalul Clin...

Calin Georgescu, primul mesaj dupa alegerile prezidentiale: Am fost impreuna intr-o lucrare unii cu altii si noi toti cu Dumnezeu. Romania nu e pierduta

Călin Georgescu a transmis primul său mesaj după rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale. Fostul candidat, susținător al lui George Simion, a postat pe pagina sa de Facebook un videoclip în care le transmite românilor că „România nu e pierdută, e doar rănită” și îi îndeamnă să se ajute...

Alerta meteo imediata. Cod Portocaliu de vijelii in Timis. Zonele vizate

TIMIS. Este alerta de vreme rea in mai multe localitati din judetul Timis. Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu. CITESTE SI: Timisorenii au propus si au votat proiecte pentru oras, care sa fie realizate prin Bugetul Participativ. In trei ani, au fost terminate 9 din 39. In ce stadiu s...

Cursul anuntat de BNR. Cu cat scade euro dupa rezultatele din Alegerile Prezidentiale

Leul se apreciază şi la cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României luni, 19 mai 2025, până la 5,0315 lei/euro. CITESTE SI: Ilie Bolojan a promulgat legea care permite doborarea dronelor in spatiul aerian romanesc si pe cea privind desfasurarea pe timp de pace a misiunilor si operat...

Good News

Only good and positive news.