TIMISOARA. S-a urcat cu masina, la propriu pe un alt autoturism pe o strada din Timisoara.
Incidentul a avut loc în apropierea sensului giratoriu de pe bulevardul Antenei.
Soferul unui SUV care circula dinspre strada Aristide Demetriade, pe breteaua de legătură, i-a tăiat calea unui alt conducator auto care mergea spre Calea Lipovei. După câteva momente, cel depășit a ajuns în paralel cu SUV-ul și a făcut o manevră la stânga spre mașina de teren.
Șoferul acestuia s-a enervat, a tras dreapta de volan, a izbit autoturismul, fiind chiar aproape să se răstoarne.
Cei doi bărbați au coborât apoi din masini și și-au spus cuvinte grele. La fața locului au ajuns și polițiștii, care i-au amendat pe cei doi „cocoși” și i-au lăsat pietoni, pe unul pentru 3 luni, pe celălalt pentru o lună.
Unul s-a ales și cu dosar penal pentru distrugere.
„În urma unor imagini apărute în mediul online, la data de 17 ianuarie 2025, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Antenei din municipiul Timișoara.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificați cei doi șoferi implicați, respectiv un bărbat de 48 de ani și un bărbat de 35 de ani.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă de 2.430 de lei, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, pentru neacordare de prioritate vehiculelor și conducere agresivă.
Totodată, bărbatul de 35 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă de 2.430 de lei, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 30 de zile, pentru conducere agresivă.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.