TIMISOARA. Tragedie pe Autostrada Timisoara – Arad, vineri dimineata. Un barbat a fost izbit de un TIR si si-a pierdut viata.
Din primele date, omul facuse pana, a oprit si a coborat de la volan sa evalueze situatia. Nu a fost atent si, in timp ce se invartea pe langa autoturism, a ajuns pe banda 1 a soeselei de mare viteza. Conducatorul unui TIR l-a observat prea tarziu si l-a izbit.
La locul accidentului au intervenit rapid pompierii si un echipaj SMURD, insa, medicii nu au mai putut face nimic pentru barbatul de 40 de ani.
O ancheta va stabili cu precizie conditiile in care s-a petrecut nenorocirea.
„La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 25 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autotren pe A1 Deva-Nădlac, ar fi acroșat un bărbat de 40 de ani.
Din nefericire, în urma impactului, bărbatul de 40 de ani a decedat.
Testarea cu aparatele din dotare a conducătorului autotrenului a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac, într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor si împrejurărilor producerii accidentului rutier„, transmit reprezentantii IPJ Arad.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.