Ceremonia de Absolvire UVT 2025 – marea sărbătoare a întâlnirii absolvenților UVT din promoția acestui an, un eveniment deschis întregii comunități, organizat în Piața Libertății | OpiniaTimisoarei.ro

Ceremonia de Absolvire UVT 2025 – marea sărbătoare a întâlnirii absolvenților UVT din promoția acestui an, un eveniment
📅 2025-05-21

Universitatea de Vest din Timișoara are plăcerea de a vă invita să participați la Ceremonia de Absolvire UVT 2025, dedicată promoției de absolvenți ai Universității de Vest din Timișoara (UVT) din acest an, eveniment care va fi organizat sâmbătă, 24 mai, începând de la ora 10, în Piața Libertății din Timișoara.

Evenimentul este organizat de UVT cu susținerea partenerilor săi:  BCR, NOKIA, FLEX, BRD, EVIDEN, UNICREDIT BANK, LINDE, BOSCH, LA FÂNTÂNA, ATOS, ICE DYP FACTORY, FORVIA – HELLA, ZF Liftec, Auchan și Medlife Medici’s Clinics. și partenerul media KISS FM.

La ceremonia din Piața Libertății vor participa studenții promoției de absolvenți UVT din acest an, alături de conducerea universității, reprezentată de rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea și de prorectorii instituției, decanii și prodecanii facultăților, alături de care se vor afla liderii organizațiilor studențești, cadre didactice, cât și invitați speciali și parteneri instituționali ai UVT. Invitatul special al evenimentului este europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, alumnus UVT.

În intervalul orar 10 – 12, programul evenimentului va cuprinde deschiderea oficială a Ceremoniei de absolvire și mesajul Rectorului UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, premierea studenților cu cele mai bune rezultate academice, un concert oferit de studenții Facultății de Muzică și Teatru și momentul emoționant al aruncării tocilor. Ceremonia de absolvire va fi urmată de cursurile festive desfășurate la nivelul facultăților, în diferite locații indoor și outdoor din Timișoara.

Pentru că și ceremonia de absolvire din acest an merită un final memorabil, vă invităm să petreceți împreună cu absolvenții, colegii și cu toți cei dragi lor, la party-ul de vară organizat tot în Piața Libertății, „Graduation Party by UVT”, un show de muzică și lumini în care vor urca pe scenă artiști preferați de publicul așteptat. În acest program va evolua Maya Giotea, care a participat recent la show-ul „Britanicii au talent”, obținând cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria concursului, dar și Mira, tot mai cunoscută pe scena muzicală după apariția în al doilea sezon al emisiunii de talente „Vocea României”.

Ne revedem cu toții în Piața Libertății, pentru o experiență unică, în inima orașului, pentru un program cu adevărat fascinant (de la ora 20:00 până la ora 23:00):

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, adresează invitația publică la acest spectacol al absolvenților: „Ca o sărbătoare anuală a întregii comunități, Ceremonia de Absolvire se desfășoară în Piața Libertății din Timișoara, un spațiu generos și simbolic, unde se vor întîlni mii de studenți UVT, alături de profesorii lor, de familiile și de prietenii lor, într-o zi care va rămâne de neuitat. Vă invităm să participați atât la ceremonia de absolvire, organizată sâmbătă dimineață, dar și mai apoi, la party-ul pe care îl organizăm pentru a ne sărbători absolvenții, în seara acestei zile unice.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri opinia timisoarei

Operatiune DNA Timisoara la un liceu. Angajata ridicata de procurori dupa ce ar fi furat aproape 100.000 de euro din proiecte europene

TIMIȘOARA. Anchetă a procurorilor DNA Timișoara la un liceu din Reșița. Aceștia au aflat că o angajată și-ar fi însușit aproape 100.000 de euro din fonduri europene. CITESTE SI: Va fi unic in vestul Romaniei. 6 constructori pentru primul centru de tratament si recuperare pentru copiii dependenti ...

Timisoara isi recapata chipul istoric. Statuia Theros se intoarce pe fatada Palatului Karl Kunz

TIMISOARA. Asociația Prin Banat lansează proiectul „Patrimoniu reîntregit” – o inițiativă care aduce împreună tehnologia, arta și implicarea comunitară pentru a salva și pune în valoare elemente arhitecturale din patrimoniul Timișoarei aflate în pericol. CITESTE SI: Se monteaza primul planseu la ...

Ceremonia de Absolvire UVT 2025 – marea sărbătoare a întâlnirii absolvenților UVT din promoția acestui an, un eveniment deschis întregii comunități, organizat în Piața Libertății

Universitatea de Vest din Timișoara are plăcerea de a vă invita să participați la Ceremonia de Absolvire UVT 2025, dedicată promoției de absolvenți ai Universității de Vest din Timișoara (UVT) din acest an, eveniment care va fi organizat sâmbătă, 24 mai, începând de la ora 10, în Piața Libertății...

Alfred Simonis, atac la George Simion: Continua sa joace rolul unei marionete manevrata de papusarii de la Kremlin

TIMIȘOARA. Reacție a președintelui PSD Timiș Alfred Simonis după discursul halucinant al lui George Simion în care acesta a formulat un șir de amenințări, în care vorbește despre „vărsare de sânge” și răzbunări. CITESTE SI: George Simion anunta ca va contesta alegerile: Voi cere anula...

Se monteaza primul planseu la Pasajul Solventul din Timisoara. Primaria da asigurari ca, din toamna, masinile, biciclistii si pietonii vor putea traversa pe sub liniile de cale ferata. VIDEO

TIMIȘOARA. Mobilizare pe mai multe fronturi la Pasajul Solventul din Timișoara, unul dintre cele mai așteptate obiective de infrastructură din oraș. CITESTE SI: Incepe calvarul soferilor pe una dintre cele mai circulate artere la Timisoara. Bulevardul intra in reparatii capitale Zilele acestea, p...

UNEXPECTED CONCERT: Harpă, balet și cvartet de coarde, împreună într-un concert impresionant, la Timișoara

TIMISOARA. O combinație surprinzătoare de instrumente, genuri și artiști va crea un concert cu adevărat impresionant pentru public: UNEXPECTED. În 30 iunie 2025, ora 20, Asociația EDCUS reușește să aducă în fața publicului timișorean concertul UNEXPECTED, care va reuni pe scena Operei Naționale R...

Maratonul Inimii pe Drumul Vinului, in Timis. Cursa la care sunt asteptati toti iubitorii de alergare, se vor strange bani pentru un copilas cu inima bolnava

TIMIȘOARA. Un nou eveniment sportiv și caritabil pentru iubitorii de alergare în Timiș se va desfășura pe Dealul Silagiului, în apropiere de Buziaș. CITESTE SI: Va fi unic in vestul Romaniei. 6 constructori pentru primul centru de tratament si recuperare pentru copiii dependenti de droguri, si nu...

Va fi unic in vestul Romaniei. 6 constructori pentru primul centru de tratament si recuperare pentru copiii dependenti de droguri, si nu numai, care va fi ridicat in Timis cu aproape 4 milioane de euro

TIMIȘOARA. Va fi o premieră pentru Vestul României. Consiliul Județean Timiș va construi un prim centru de recuperare pentru minorii cu adicții, la Ciacova. CITESTE SI: Drumul expres de 7 km care va lega direct Aeroportul Timisoara de Autostrada Vestului, intr-o noua etapa. Va fi a patra descarca...

SCM Timisoara trece de Steaua si va juca meciul pentru locul 9 cu echipa din Targu Mures

TIMISOARA. SCM Timișoara a încheiat după două meciuri seria de partide cu Steaua, iar în cea de-a doua întâlnire a reușit să pună pee tabelă 100 de puncte. Doar primul sfert al meciului din capitală a fost unul echilibrat, cele două grupări fiind la egalitate, 19 – 19, după care Timișoara a...

UPT intra in reteaua Digital Futures: o premiera pentru cercetarea romaneasca in Suedia

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) bifează o nouă reușită în internaționalizarea activității sale academice: acceptarea în cadrul programului Digital Futures Scholar-in-Residence, derulat de KTH Royal Institute of Technology din Stockholm. Este prima participare a unui cadru didactic din U...

Good News

Only good and positive news.