Prof. ROMULUS URS
„Anii petrecuți la țară mi-au lăsat cele mai frumoase amintiri, iar cântecul m-a purtat prin toată lumea. Mi-am alintat dorul de sat cântându-i cântecele.”
Drăgan Muntean
Doamne atâta mi-i de greu,
C-am plecat din satul meu,
Lume mult-am întrebat,
Oare cini m-o blăstămat.
M-aș întoarce, n-am la cine,
În ogradă n-am pă nime,
Pomii tăăti mi se uscară,
Oamenii se-ndepărtară.
Aceste versuri doinite de Drăgan Muntean, fiu al pădurenilor, un adevărat dascăl al folclorului autentic, te îndeamnă-oriunde te-ai afla-să mergi acasă, să-ți aduci aminte de plaiurile natale și de semenii tăi, dar mai ales de inegalabilul interpret și de melodiile sale. Drăgan a păstrat cu grijă cultul costumului popular, cântecele sale au izvorât din puritatea sufletului și l-au ajutat în alcătuirea unui repertoriu propriu, de prezentare în profunzime a zonei, cu obiceiurile și tradițiile locale, mereu cu gândul la locurile natale și la oamenii săi (“pădurenii mei”). Cântecele lui Drăgan au rămas nemuritoare, iar piesele pe care le-a lansat, specifice Ținutului Pădurenilor, sunt documente de inestimabilă valoare pentru folclorul românesc și cultura populară.
Prof. Dr. Vasile Bebeșelea Sterp, etnomuzicolog și dirijor, președintele Fundației Culturale “Axente Sever” din Sibiu, coleg cu Drăgan la Liceul Pedagogic Deva (1968-1973), în cartea sa “Cântece de drag și dor, zestrea românilor” (Editura CECONI, 2019), dedicată lui Drăgan Muntean, consemnează: ”Drăgan Muntean, prin personalitatea sa, demonstrează strălucit acea trăsătură a folclorului muzical sintecrismul (interpret vocal, instrumentist, dirijor, versificator, dansator popular). […] A păstrat cu sfințenie graiul pădurenesc, cu cuvinte arhaice, de mare forță, cu o tematică în care persistă dorul de părinți, de frați, de aleasa inimii dar și dragul de locurile natale și de oamenii săi”. (pagina 10). În aceeași carte, în textul de pe coperta a IV-a, prof. dr. Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română, scrie printre altele: ”Drăgan Muntean a fost un fenomen cu totul unic …, care a dus pe înalte culmi arta interpretativă românească. Avea un dar de la natură, avea o voce extraordinară, un patos artistic unic plin de farmec… Prin puritatea glasului său tulburător de emoționant a reușit să ajungă la sufletele a milioane de oameni iubitori de frumos”.
În memoria lui Drăgan, născut pe data de 18 aprilie 1955, la Poienița Voinii, mai multe instituții și evenimente culturale din județ îi poartă numele. Casa de Cultură din Deva devine Centrul Cultural Drăgan Munten, în fața instituției fiind ridicată o statuie în amintirea artistului. În anul 2012, Consiliul Județean Hunedoara (președinte profesor Mircea Ioan Moloț) și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (manager Mariana Deac), inițiază la Deva festivalul-concurs de interpretare vocală a cântecului popular românesc “Drăgan Muntean”, care se desfășoară chiar în această lună, 24-25 aprilie, ediția a XII-a. Cea mai importantă și așteptată sărbătoare rămâne Festivalul Pădurenilor, care are loc în ultima sâmbătă și duminică
a lunii august în satul natal Poienița Voinii. Întâlnirea pădurenilor pe Dealul Cornetului, organizată la inițiativa lui
Drăgan (prima ediție Sărbătoarea Pădurenilor-august 1995), realizează legătura sufletească dintre trecutul, prezentul și viitorul Ținutului Pădurenilor, dar mai ales simbioza dintre oamenii săi, dintre părinți și copii, aceștia din urmă primind moștenirea inestimabilă a obiceiurilor, tradițiilor și artei populare specifice zonei.
Pe invitația-program SĂRBĂTOAREA PĂDURENILOR din august 2000, sunt citate cuvintele: “De aici, din Ținutul Pădurenilor, din Poienița Voinii, am plecat să cunosc lumea și am luat cu mine o armă fermecată, CÂNTECUL. Și cântecul m-a ajutat să ajung la sufletul Dumneavoastră. Din respect pentru cei care mi-au dat viață m-am străduit să-i reprezint cu cinste pe acești oameni minunați, sunt mândru de ei și cred din tot sufletul că și ei sunt mândri cu DRĂGAN al lor”.
Cu toată dragostea pentru iubitorii de cântec adevărat, Drăgan Muntean, fiu al pădurenilor!
Participând la această manifestare rămâi impresionat de minunățiile acestor meleaguri, unde trăiesc și muncesc “SUFLETELE UNUI TEZAUR”, păstrând cu multă grijă originalitatea costumelor și dansurilor, precum și folclorul autentic. Acestea, poate constituie cea mai mare bogăție a acestor oameni “revărsată” de multe ori în toate colțurile țării.
În memoria artistului, despre viața și activitatea acestuia, s-a scris prima carte “Drăgan Muntean este printre noi”, autor prof. Dr. Victor Vaida. (Editura SIER, Deva-2014), care la prezentarea Volumului declara, printre altele: “Drăgan și-a iubit cu patimă locurile natale, a luptat cu toate forțele să păstreze tradițiile. A promovat cele mai frumoase cântece pădurenești și a cântat dragostea de țară din toată inima”.
Autorul acestor rânduri a descris în cartea sa “LĂPUGIU DE SUS, un sat de poveste apropiat Ținutului Pădurenilor” (Editura Karina,2024), tradițiile și obiceiurile strămoșești de pe aceste locuri, formația artistică din sat participând de mai multe ori la Festivalul Pădurenilor. În această carte-album, am făcut o prezentare comparativă între satul natal și satele comunei Lelese, subliniind preocuparea și activitatea domnului Ciprian Achim – primarul comunei, pentru promovarea și conservarea culturii populare și a folclorului autentic, prezent cu ansamblul artistic LELEȘANA, la toate manifestările importante.
În 20 aprilie 2002, inima lui Drăgan Muntean a încetat să mai bată, în urma unui accident vascular cerebral, suferit cu câteva zile în urmă. Acesta se odihnește în cimitirul din satul Leșnic. La mormântul său se găsește de fiecare dată o lumânare aprinsă sau o floare, ca semn al aprecierii și iubirii, pe crucea funerară fiind așternute cuvintele:
“Odihnește-l Doamne drag,
Că nu mă lăsa să zac.
Odihnește-l Doamne dor,
Că nu mă lăsa să mor.
Drag și dor, tot am lăsat,
Moartea nu m-a întrebat.”
Autorul acestor rânduri a mai publicat în memoria lui Drăgan – la 20 de ani de la dispariție – (Servus Hunedoara, 19.04.2022), poezia DORUL, din care redau câteva rânduri:
“Cât vom fi pe-acest pământ
Noi mereu TE-avem în gând
În Poienița cu flori
TU să fii mereu cu noi.”