Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a cerut miercuri ca Google să-şi vândă browserul Chrome ca parte a unui set de măsuri menite să desfiinţeze monopolul ilegal al companiei în domeniul căutărilor online. Propunerea, prezentată la Tribunalul Districtual al Districtului Columbia, include interdicţia ca Google să reintre pe piaţa căutărilor online timp de cinci ani.
DOJ argumentează că acesta ar fi un avantaj competitiv neloial în favoarea Google, facilitându-i gigantului menţinerea poziţiei dominante. Printre măsurile propuse se numără şi separarea Android de Google şi interzicerea încheierii de contracte exclusive cu alte companii sau producători de telefoane, precum acordul cu Apple pentru ca Google să fie motorul de căutare implicit pe produsele sale.
Procurorii sugerează, de asemenea, ca Google să licenţieze datele privind căutările şi click-urile pe reclame către rivali şi să permită editorilor să refuze utilizarea datelor proprii pentru instruirea modelelor de inteligenţă artificială.
În defensivă, Google a criticat propunerea DOJ, numind-o „o agendă intervenţionistă radicală” care ar urma să afecteze consumatorii şi ar submina poziţia tehnologică globală a SUA. Kent Walker, directorul juridic al Google, a avertizat că măsurile propuse ar compromite securitatea, confidenţialitatea şi calitatea produselor, printre acestea numărându-se şi Chrome sau Android.
Procesul decizional final, aflat în mâinile judecătorului Amit Mehta, ar putea începe în 2025, ceea ce ar marca un moment de cotitură pentru industria tehnologică din întreaga lume.