Eugen Tomac susţine că „România este sub asalt”.
„Avem o ţară paralizată şi asta pentru că este sub un atac fără precedent. România este teatrul unei operaţiuni de testare a modului cum poate fi influenţată opinia publică de un algoritm care ştie despre noi tot. Acest algoritm utilizează o combinaţie de date din care rezultă că te cunoaşte mai bine decât te cunoşti tu pe tine însuţi. Ştie exact ce videoclip îţi va plăcea, înainte să conştientizezi că îţi place. Am ajuns la această concluzie după ce am studiat zile întregi tot ce contează în materie de modul cum funcţionează cea mai eficientă maşină de propagandă creată vreodată în lume, numită azi TikTok”, a explicat Eugen Tomac.
Europarlamentarul român vorbeşte despre pericolul reprezentat de divizarea ţării.
„Nu cine a comandat sau a realizat aceste materiale este relevant, ci modul cum sunt colectate datele şi cum pot ele influenţa opinia publică, iar rezultatul se vede. Cui convine ca România să devină, dintr-o ţară sigură şi predictibilă, peste noapte o ţară în care domneşte haosul, în care economia s-a prăbuşit, fără preşedinte, fără guvern şi cu un parlament care îşi începe activitatea prin a vâna şi agresa jurnalişti pe holurile sale? Democraţia noastră este, oricum, fragilă, fiind afectată profund de corupţie, lipsa de investiţii în educaţie şi de slabă pregătire a clasei politice, învăluită doar în interese meschine de moment. Acum însă, în vreme de război, asistăm la cel mai dur atac asupra noastră, pentru că vedem cum, peste noapte, societatea românească este profund divizată”, a adăugat Tomac.
Europarlamentarul Eugen Tomac mai anunţă că în Parlamentul European, în cadrul noii comisii speciale create privind Scutul European al Democraţiei, s-ar putea discuta despre controlul asupra TikTok.
„Nemulţumirile oamenilor faţă de clasa politică sunt justificate şi ele sunt aceleaşi de mai bine de trei decenii. Opiniile cetăţenilor despre statul agresor, Rusia, şi războiul în care zilnic mor oameni nevinovaţi nu mai au legătură cu realitatea din ţara noastră. Aici avem parte de un atac hibrid prin care României îi sunt afectate profund interesele strategice de securitate cele mai importante. Opinia publică din România a fost modelată prin această aplicaţie să fie brusc anti-Uniunea Europeană, să nu mai creadă în NATO, să aleagă în primul tur al prezindenţialelor un şef de stat asumat pro-Rusia. Nu ştiu cum se va încheia această perioadă, având în vedere că decidenţii fug de asumări mai clare, ferme şi transparente. Dar cert este că se impun soluţii imediate şi destul de rapid de implementat. Eu voi începe prin a solicita, în Parlamentul European, în cadrul noii comisii speciale create în această săptămână privind Scutul European al Democraţiei, din care sper că voi face parte, ca TikTok să fie adusă sub control european, având în vedere că ne sunt profund afectate interesele strategice”, a precizat Eugen Tomac.