Sportiva română, parte a echipei Kites, a jucat vineri primul meci din competiţie făcând pereche cu Jasmine Paolini, însă cele două au cedat cu 7-6 (5) în faţa cuplului format din Elena Rybakina şi Caroline Garcia.
În meciul de simplu, Halep şi Rybakina s-au întâlnit din nou, jucătoarea din Kazahstan reuşind să câştige după ce Halep, deşi a salvat o minge de meci, a cedat pe final.
Meciul a început cu break al Rybakinei, recuperat imediat de româncă. Halep a cedat însă din nou game-ul pe propriul serviciu pe care nu l-a mai putut apoi compensa.
World Tennis League include patru echipe: Kites, Falcons, Eagles şi Hawks, fiecare având în componenţă jucători de top. Echipa Kites, din care face parte Halep, îi mai include pe Jasmine Paolini, Casper Ruud şi Nick Kyrgios.
Echipa Falcons, care conduce în acest moment confruntarea cu Kites, îi are în componenţă pe Elena Rybakina, Caroline Garcia, Andrey Rublev şi Denis Shapovalov.
Halep şi Paolini au însă o victorie împreună, în cadrul turneului, ele învingând joi cu 7-5 perechea alcătuită din Paola Badosa şi Iga Swiatek, din Team Eagles, din care mai fac parte Stefanos Tsitsipas şi Alexander Shevchenko.
Team Hawks îi are în componenţă pe Aryna Sabalenka, Mirra Andreeva, Jordan Thompson şi Sumit Nagal.