Poli Iaşi, salvată de Jesus şi de VAR, e pe locul 9 la finele turului în Superligă

Poli Iaşi, salvată de Jesus şi de VAR, e pe locul 9 la finele turului în Superligă
📅 2024-10-21

Ieşenii au marcat golul victoriei în minutul 26, prin Gheorghiţă, care a reluat cu capul în poartă, o centrare din corner. Oaspeţii au avut un singur şut spre poartă în prima repriză, situaţie care s-a schimbat în partea a doua, când Unirea a avut o posesie superioară şi a ratat cele mai mari ocazii de gol.

În ultimul sfert de oră, cei doi portari au avut câte o intervenţie salvatoare, la loviturile de cap ale lui Gheorghiţă şi Pospelov.

În al doilea minut suplimentar de joc, din cele 7 dictate, Ilie a marcat cu capul golul ce putea restabili egalitatea, însă acesta a fost anulat de asistenţii VAR.

Unirea a mai avut o şansă să egaleze, în minutul 90+14, când, după un henţ în careu, s-a dictat penalty. Toma a executat plasat la semiînălţime, dar portarul Jesus Fernandez a ghicit direcţia şi a parat execuţia.

Poli Iaşi ocupă acum locul 9 în Superligă, cu 17 puncte, în timp ce Unirea Slobozia, cu doar 12 puncte, e pe ultima poziţie a clasamentului, la jumătatea sezonului regulat.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Victorie categorică pentru trupa lui Şumudică. Rapid Bucureşti marchează de cinci ori în poarta Farului

Israelul susţine că l-a ucis pe şeful din Siria al transferurilor de bani pentru Hezbollah

Războiul din Ucraina, ziua 971. Explozii puternice auzite la Kiev şi atac la Zaporojie, cu grădiniţe doborâte / Şeful Pentagonului a ajuns în Ucraina / Peste 680.000 de soldaţi ruşi au murit pe front / NATO şi UE vorbesc despre escaladarea conflictului

Kievul intensifică atacurile cu drone pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura militară şi industrială pentru a slăbi maşinăria de război a Moscovei.

Donald Trump, dat în judecată de cinci bărbaţi care au fost exoneraţi într-un caz celebru de viol

Spital din Beirut, evacuat. Israelienii susţin că adăposteşte un buncăr cu milioane de dolari şi aur

Acţiunile Boeing cresc în urma unei posibile încetări a grevei, dar analiştii sunt rezervaţi

Poli Iaşi, salvată de Jesus şi de VAR, e pe locul 9 la finele turului în Superligă

Josep Borrell: UE şi Moldova au un viitor comun

Ciucă: forţele care au şi cea mai mică legătură cu Rusia trebuie oprite în România

Joe Biden este „profund îngrijorat” în urma scurgerii de informaţii secrete americane

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.