RAR a anunţat că începând de luni, de la ora 13.00, staţiile ITP autorizate pot primi clienţi începând de acum.
„Registrul Auto Român a luat o decizie intermediară până la deblocarea situaţiei din staţiile ITP şi până la repornirea aplicaţiei informatice SIRAR prin care se gestionează evidenţa online a inspecţiilor tehnice periodice. Staţiile ITP autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, conform instrucţiunilor primite de la RAR. La reluarea funcţionării aplicaţiei informatice, respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţia SIRAR în ordinea efectuării lor”, au transmis reprezentanţii RAR.
Conform acestora, momentan, staţiile ITP nu vor putea elibera documentele doveditoare la finalul verificărilor. Persoanele care prezintă vehiculele la ITP vor fi înştiinţate în vederea revenirii pentru ridicarea ulterioară a certificatului de inspecţie tehnică.
Măsura a fost luată pentru ca posesorii de autovehicule să poată circula pe teritoriul României fără a risca sancţiuni pentru lipsa efectuării ITP.
„Recomandarea RAR este să contactaţi staţia la care doriţi să mergeţi şi să vă asiguraţi că aceasta funcţionează în condiţiile propuse momentan şi vă pot oferi serviciul de care aveţi nevoie.
Specialiştii noştri lucrează în continuare pentru a putea intra în normalitate în cel mai scurt timp posibil”, mai spun reprezentanţii Registrului Auto Român.
Anterior, luni, RAR a anunţat că sistemul de operare al instituţiei, afectat de o defecţiune în după-amiaza zilei de joi, este în curs de repornire şi că va deveni complet funcţional până la sfârşitul acestei zile.