Piatra Neamţ. Cum s-a produs tragedia în care au murit 9 oameni. Procurorii au finalizat cercetările în cazul incendiului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi au trimis în judecată două asistente

Piatra Neamţ. Cum s-a produs tragedia în care au murit 9 oameni. Procurorii au finalizat cercetările în cazul incendiulu
📅 2025-02-06

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două inculpate – persoane fizice, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi a unei persoane juridice - Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Potrivit procurorilor, în 14 noiembrie 2020, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de asistente medicale în cadrul Secţiei de ATI, în salonul nr. 240, în care acordau îngrijiri bolnavilor pozitivi Covid-19, cărora li se administra oxigenoterapie, în intervalul orar aproximativ 16:40-18:40, inculpatele nu au luat măsurile necesare pentru îndepărtarea din salon sau stingerea lumânării tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient aflat în agonie. Astfel, inculpatele au încălcat mai multe prevederi legale şi infralegale ce au ca scop asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, siguranţei la incendiu şi bunelor practici în exercitarea actului medical.

„Pe fondul neatenţiei şi al concentraţiei de oxigen peste limita maximă prevăzută în fişa cu date de securitate pentru oxigen (peste 23,5%) din salon, la contactul lumânării (sursă de foc deschis) cu îmbrăcămintea uneia dintre inculpate, halatul pe care aceasta îl purta s-a aprins şi a izbucnit astfel un incendiu soldat cu decesul, prin intoxicaţie cu monoxid de carbon, arsuri şi insuficienţă cardio respiratorie acută, a 9 dintre pacienţii internaţi (în saloanele 240 şi 242), vătămarea corporală a unui medic şi a celor două asistente medicale. O altă consecinţă a constat în degradarea salonului nr. 240, a spaţiilor din componenţa acestuia şi distrugerea/degradarea mai multor lucrări, instalaţii, echipamente şi componente ale acestora”, se arată în comunicat.

În rechizitoriu, procurorul a reţinut că inculpatele nu au respectat obligaţiile şi măsurile specifice de securitate şi sănătate în muncă aplicabile domeniului în care îşi desfăşurau activitatea şi au tolerat existenţa timp de aproximativ 2 ore şi nu au procedat la stingerea ori îndepărtarea din salon a unei lumânări tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient.

„Prin încălcarea deliberată a standardelor minimale de prevenţie în materia sănătăţii şi securităţii în muncă s-a creat un pericol iminent de producere a unui accident de muncă care s-a şi concretizat prin izbucnirea incendiului soldat cu propria vătămare corporală, precum şi cu vătămarea corporală a unui medic (arsuri de grad II-III pe 70-75% suprafaţă corporală care au necesitat 160-170 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, care au pus în primejdie viaţa victimei şi care au generat un prejudiciu estetic grav şi permanent)”, mai spun procurorii.

Cu referire la persoana juridică trimisă în judecată, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, procurorul a reţinut omisiunea persoanei juridice de a lua măsuri pentru instruirea corespunzătoare, adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri, suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, a personalului S.J.U. Piatra Neamţ, respectiv a personalului secţiei A.T.I, revizuirea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la secţia A.T.I., ca urmare a schimbării condiţiilor de muncă care s-au produs odată cu nominalizarea S.J.U. Piatra Neamţ ca spital suport COVID 19 pentru Spitalul Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi şi adoptarea unei terapii care implică creşterea cantităţii de oxigen administrată pacienţilor pozitiv COVID 19 şi astfel creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera saloanelor unde sunt trataţi aceşti pacienţi. asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, pentru prevenirea riscurilor profesionale, pentru informarea şi instruirea lucrătorilor şi pentru asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, respectarea cerinţelor ca în saloanele de terapie intensivă să existe o ventilaţie cu înoirea aerului de cel puţin 6 volume pe oră, o temperatură ambientală între 22-26 C cu o umiditate de 30%-60% şi o rezervă pentru izolare.

Astfel, reiese din rechizitoriu, s-au creat premisele izbucnirii şi propagării cu extremă rapiditate a incendiului din data de 14 noiembrie 2020, în jurul orei 18:40, în salonul nr. 240 al secţiei A.T.I., şi producerii tuturor consecinţelor derivate din acesta: decesul, prin intoxicaţie cu monoxid de carbon, arsuri şi insuficienţă cardio respiratorie acută, a 9 dintre pacienţi internaţi, vătămarea corporală a unui medic şi a celor două asistente medicale inculpate, degradarea salonului nr. 240, a spaţiilor din componenţa acestuia şi cu distrugerea/degradarea mai multor lucrări, instalaţii, echipamente şi componente ale acestora.

Pagubele materiale cauzate prin comiterea faptelor au fost evaluate la suma totală de 2.576.674,45 lei.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Piatra Neamţ.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Bărbat din Tokyo, arestat sub suspiciunea că a capturat şi ucis un porumbel

Un bărbat din Tokyo a fost arestat sub suspiciunea că a capturat şi ucis un porumbel. În plus, el este acuzat că a chinuit pasărea. Poliţiştii japonezi au aflat că bărbatul a publicat numeroase videoclipuri cu animale abuzate.

Donald Trump noi declaraţii: Gaza va fi „predată SUA de către Israel"

Donald Trump a declarat că Fâşia Gaza va fi predată SUA de către Israel numai după încetarea luptelor în teritoriul devastat de război şi că nu va fi nevoie de trupe americane pentru a menţine stabilitatea.

Trupa AC/DC, onorată cu o serie de timbre pentru aniversarea a 50 de ani de la albumul High Voltage

Royal Mail, din Marea Britanie, va emite o serie de timbre dedicate trupei AC/DC, marcând 50 de ani de la lansarea albumului de debut High Voltage, ce a deschis drumul legendarei formaţii rock, scrie Sky News.

3 din 5 angajaţi folosesc instrumente AI, iar un sfert nu are încredere deplină în deciziile sale

Ciolacu: Acordăm prioritate investiţiilor cu stadiu fizic avansat

„Adoptarea bugetului pe 2025 este un semnal important pentru toţi investitorii şi partenerii noştri internaţionali”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de guvern de joi.

Ghiseul.ro şi SEAP vor fi mutate în cloud-ul guvernamental

Guvernul aprobă trei proiecte de investiţii. Este vizat şi metroul către aeroportul Otopeni

Tánczos Barna a discutat cu noul şef al misiunii FMI în România: Nu a cerut României măsuri drastice

„În această dimineaţă m-am întâlnit cu noul şef al misiunii FMI în România, domnul Joong Shik Kang”, a anunţat Tánczos Barna pe Facebook, joi.

Piatra Neamţ. Cum s-a produs tragedia în care au murit 9 oameni. Procurorii au finalizat cercetările în cazul incendiului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi au trimis în judecată două asistente

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă joi că au finalizat cercetările în cazul incendiului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ şi au dispus trimiterea în judecată a doua asistente şi a unităţii medicale.

Cadavru găsit într-o valiză care plutea pe un râu din New York

Good News

Only good and positive news.