Sculptorul vine în faţa publicului cu un concept în care se regăseşte umorul ironic la adresa clasei politice.
N.P.C. este expoziţia în care alegătorii sunt reprezentaţi de "oameni de paie”: structuri nenaturale, artificiale, degradante pentru condiţia umană, rodul unui efort constant şi îndelungat de distrugere a valorilor şi fundamentelor care definesc o persoană.
O lume bizară se dezvăluie în faţa spectatorului: busturi ale oamenilor politici depozitaţi/abandonaţi într-un colţ, flori gonflate, ciori vopsite, şi, de jur împrejur, "oamenii de paie".
Busturile sunt create în maniera caricaturală, dar destul de aproape de "obiectul" reprezentat, având toate o trăsătură distinctă; o ironie la adresa celebrului zâmbet iliescian. Vopsitul cu schlag metal auriu al dinţilor, mult mai mulţi decât este normal, relevă lăcomia politică exercitată în maniera kitsch.
Ciorile vopsite nu au nevoie de prezentare, simbolistica lor fiind profund înrădăcinată în mentalul colectiv.
Florile gonflate completează panoplia derutantă a realităţii în care promisiunile şi mesajele politice au rolul să "prindă" alegătorii deveniţi “oameni de paie" sau, în limbajul digital, N.P.C.
La uşă veghează ”Lăptosul” universal: sursa bunăstării, furajatorul a tot şi toate. El ştie că numai foamea trezeşte.
Lumina alarmei relevă un spaţiu al abandonului şi fricii, mistificări groteşti, relicve politice peste care zboară triumfător cârduri de ciori vopsite, o evidenţă metaforică a unei realităţi imposibil de eludat.
“Expoziţia NPC este despre eşecuri depozitate, realităţi gonflate, personaje cu structuri flexibile. Arta este ca adevărul. Are urechi lungi şi picioare foarte scurte; este un iepure. În unele instituţii, iepurele se numeşte elefant.” – LUCIAN ŢĂRAN
Expoziţia este o invitaţie la un exerciţiu de sinceritate de a privi “normalitatea” zilelor noastre prin intermediul lucrărilor sculptorului Lucian Ţăran.
Ea are drept intenţie exprimarea şi stimularea angajării sociale prin expunerea anomaliei şi, la fel ca în bestiarul medieval, pentru a reprezenta desacralizarea.
Momentul ales reprezintă punctul critic în care se află alegătorul român care urmează să voteze şi să se trezească dramatic la o nouă sau veche realitate. El alege.
Despre artist:
Lucian ŢĂRAN s-a născut la Aninoasa, Hunedoara, în 1959.
A urmat Academia de Artă, Departamentul de Sculptură, Bucureşti, România.
Este Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Departamentul de Sculptură.
Are lucrări în colecţii private din Canada, Franţa, SUA, Germania, Italia, Anglia, Elveţia, Slovenia, Coreea.
“Universul lui Lucian Ţăran este suprarealist şi funambulesc, animat de o imaginaţie debordantă. Portretele umano-animaliere ale artistului comunică direct cu privitorul, sugerează un spirit ludic şi un umor molipsitor şi trădează interesul cât se poate de serios al sculptorului pentru sugestiile stilistice ale epocilor arhaice”, Criticul de artă Luiza Barcan (2014).