Marcel Ciolacu a primit astăzi o scrisoare deschisă pentru deblocarea Codului Silvic

Marcel Ciolacu a primit astăzi o scrisoare deschisă pentru deblocarea Codului Silvic
📅 2024-11-15

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI ŞI PREŞEDINTELE PSD, DOMNUL MARCEL CIOLACU, PENTRU DEBLOCAREA, ÎN PARLAMENT, A CODULUI SILVIC

„Dragă Marcel Ciolacu, dragă domnule prim-ministru, Nu mai există absolut niciun motiv de bună credinţă, dar absolut niciunul, pentru ca cele două comisii raportoare restante cu Codul Silvic, cea pentru agricultură şi cea juridică, să mai tărăgăneze includerea pe ordinea de zi a acestui subiect atât de important pentru pădurile României şi societatea noastră.

Ba dimpotrivă. Reprezintă o urgenţă în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că există tot interesul celor care sunt împotriva reformelor din sistemul silvic, nu doar să se amâne votul în plenul Camerei Deputaţilor până după alegeri, dar să se şi retragă legea din Parlament, aşa cum au cerut-o săptămâna trecută în comisia pentru mediu. Asta deşi au fost nenumărate dezbateri pe acest subiect şi vocile tuturor au fost ascultate.

După alegeri, presiunea pe parlamentari scade, iar potenţialul pentru amendamente toxice creşte exponenţial. Experienţa de până acum arată că s-a întâmplat asta cu nenumărate alte legi. Raportul către plenul Camerei Deputaţilor trebuia întocmit încă din 25 mai, dată limită. Suntem în 11 noiembrie, jumătate de an mai târziu şi acest lucru încă nu s-a întâmplat. Comisiile pentru agricultură şi juridică au obligaţia morală să nu mai amâne (oare în interesul cui se întâmplă?) şi să îşi facă treaba pentru care sunt plătiţi din banii noştri, ai tuturor.

Asta ca să nu pierdem şi alţi bani, mult mai mulţi şi mai importanţi, cei europeni, din PNRR. Jalonul legat de codul silvic a fost depăşit încă din vară, iar virarea în conturile ţării a tranşei numărul patru depinde de îndeplinirea acestuia. Codul silvic este aflat în procedură de urgenţă din primăvară. Vine zăpada peste noi, iar Parlamentul, prin inacţiunea sa, duce în derizoriu noţiunea de "procedură de urgenţă" şi devine
astfel complice la o gaură potenţială de sute de milioane de euro. Sute de milioane de euro de care depind reforme benefice pentru noi toţi.

În numele Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde, demers apolitic ce reuneşte sub umbrela sa peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice din toată România, prin prisma prerogativelor politice şi executive pe care le aveţi şi buna-credinţă de care ştiu că daţi dovadă, vă rog să deblocaţi, neîntârzâiat, această situaţie profund nebenefică pentru interesele legitime ale cetăţenilor ţării noastre, prin convocarea, de urgenţă, a celor două 2 comisii, dezbaterea, votul şi întocmirea raportului comun, precum şi adoptarea noului cod silvic de către Camera Deputaţilor, înainte de alegeri.

Împrejurări excepţionale, precum cele în care ne aflăm acum, cer acţiuni şi măsuri excepţionale, cer viziune excepţională şi îndrăzneală excepţională. Cer leadership excepţional cu o etică excepţională. Iar toate astea se pot face doar însufleţiţi de o dragoste excepţională.

Alex Găvan,
Fondator Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde”

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Gigantul american AMD concediază 4.000 de oameni în încercarea de a deveni mai competitiv în AI

AMD a anunţat că va concedia 4% din forţa de muncă a companiei, aproximativ 4.000 de angajaţi, în timp ce gigantul din tehnologie încearcă să-şi consolideze prezenţa în AI, scrie CNBC, citat de Ziarul Financiar.

FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise

Spectatorii de la meciul România-Kosovo din Liga Naţiunilor, programat vineri pe Arena Naţională, trebuie să respecte o serie de reguli, a anunţat Federaţia Română de Fotbal.

Războiul din Ucraina, ziua 995. Victoria lui Trump oferă o oportunitate de reluare a dialogului cu SUA, spune trimisul Rusiei la ONU / Ucraina neagă acuzaţiile privind dezvoltarea de arme nucleare

Atacul de la Capitol Hill, procese suspendate: Trump va acorda graţiere inculpaţilor

Decizia a venit de la doi judecători care au anulat toate audierile împotriva unor participanţi la revoltele din 6 ianuarie 2021.

Lukaşenko afirmă că o femeie nu poate fi preşedinte în Belarus. Opozanta lui o dă exemplu pe Maia Sandu

Taj Mahal nu se mai vede din cauza smogului. Capitala Indiei introduce măsuri antipoluare stricte

Smogul dens a ajuns să acopere faimosul Taj Mahal, la aproximativ 220 km de New Delhi, şi Templul de Aur din Amritsar.

Putin măreşte substanţial compensaţiile pentru soldaţii răniţi grav pe frontul din Ucraina

Rusia a mărit suma de 28.500 de dolari.

România U20 - Portugalia U20 1-1. Egal amar pentru „tricolorii mici” în Elite League

Naţionala U20 a României a obţinut joi un punct în duelul cu Portugalia, terminând la egalitate, scor 1-1, într-o partidă din cadrul Elite League 2024-2025.

Încă doi români au fost identificaţi ca fiind morţi în urma inundaţiilor din Spania

Încă doi români au fost identificaţi ca fiind morţi în urma inundaţiilor din Spania, ridicând numărul românilor decedaţi la nouă, a anunţat joi seara Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

S-a câştigat marele premiu de aproape 10 milioane de euro la Loto 6 din 49. Unde a fost jucat biletul câştigător

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.