Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească sau se află în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că aeroporturile din Manchester şi Liverpool au anunţat posibile perturbări în derularea curselor aeriene de luni.
În contextul condiţiilor meteorologice nefavorabile, pasagerii sunt sfătuiţi să consulte în permanenţă informaţiile oficiale ale companiilor aeriene pentru actualizări privind statusul zborurilor.
Pentru asistenţă consulară, cetăţenii români pot contacta Consulatul General al României la Manchester la numerele de telefon disponibile, redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS), care funcţionează în regim de permanenţă. În caz de urgenţă, este disponibil şi telefonul de permanenţă: +447535604342.
MAE le recomandă cetăţenilor să consulte site-urile oficiale www.mae.ro şi manchester.mae.ro pentru informaţii actualizate.