Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj RO-alert prin care informa populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în zona de graniţă a României cu Ucraina.
Potrivit ISU Tulcea, avertizarea a fost transmisă în urma informaţiilor primite din partea MApN: „Mesajul a fost transmis în jurul orei 03:37, iar avertizarea a avut o durată de 90 de minute”.
„În cadrul dispeceratului ISU Tulcea nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112”, arată pompierii din Tulcea.
Forţele ruse au atacat din nou, cu drone, obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, joi dimineaţa, în apropierea frontierei cu România, în judeţul Tulcea, a transmis MApN.