Ciolacu vrea repopularea României cu cei plecaţi în Qatar

Ciolacu vrea repopularea României cu cei plecaţi în Qatar
📅 2025-02-06

„Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din tot sufletul, nu numai cifrele care ne arată acest trend de creştere în România, care s-a datorat în primul şi în primul rând unei perioade de stabilităţi politice într-o perioadă de criză, de această dată şi de securitate, nu numai energetică sau pandemie, şi sper din tot sufletul ca împreună cu colegii mei până la sfârşitul mandatului să menţinem acest ritm de creştere”, le-a spus românilor Marcel Ciolacu.

El a declarat că şi-ar dori ca românii din Qatar să revină în ţară.

„Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România, mai ales după cele povestite de domnul ambasador cât de implicaţi sunteţi şi cât de mult aţi dus la dezvoltarea proiectelor majore din Qatrar. Mi-aş dori foarte mutl să găsim acele proiecte provocatoare pentru modelul dumneavoastră de aşteptare şi în România”, a declarat premierul.

Acesta a amintit că în România sunt derulşate investiţii de aproape 100 de miliarde, dar că „suntem restanţi în continuare în zona de sănătate, în zona de educaţie”.

În ceea ce priveşte problemele românilor din Qatar, premierul a spus că este la curent cu „provocarea cu sistemul de pensii” şi că se caută soluţii „să depăşim acest moment”.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Tanczos Barna, după adoptarea Legii Bugetului: Intrăm în etapa implementării

Ministrul de Finanţe, Tanczos Barna, a declarat, miercuri, după adoptarea Legii Bugetului de stat pe 2025, că se va intra în următoarea etapă, aceea a implementării.

Crin Antonescu, despre candidatura lui Ponta: Eu nu l-am împiedicat să candideze

„Nu l-am împiedicat cumva pe domnul Ponta în vreo formă să obţină domnia sa investitura, dacă vrea să candideze la preşedinţie, din partea PSD-ului”, a declarat Crin Antonescu, miercuri seara.

USR anunţă că a votat împotriva „bugetului austerităţii”

Parlamentarii USR nu au votat miercuri bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2025 prezentate de Guvernul Ciolacu 2 pentru că sunt bugete nerealiste, cu venituri umflate „doar ca să acopere continuarea dezmăţului pe bani publici”.

Bugetul de stat pentru anul 2025 a fost adoptat în Parlament

Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina

U-BT Cluj-Napoca s-a calificat în play-off-ul Eurocup

U-BT Cluj-Napoca s-a calificat în play-off-ul Eurocup, după ce a învins miercuri seara în deplasare pe Aris Salonic.

Războiul din Ucraina, ziua 1078. Zelenski sugerează că Ucraina ar trebui să obţină arme nucleare dacă aderarea la NATO este amânată / O lovitură cu drone a Ucrainei ar fi provocat un incendiu la un depozit de petrol din Krasnodar Krai / Şeful AIEA avertizează că atacurile Rusiei asupra reţelei energetice a Ucrainei ar putea provoca un accident nuclear

Google lansează noi modele AI şi îmbunătăţeşte raţionamentul în Gemini

Google a lansat Gemini 2.0 Pro Experimental şi a făcut disponibil modelul de raţionament Gemini 2.0 Flash Thinking în aplicaţia Gemini, într-un context competitiv dominat de modelele chinezeşti DeepSeek, scrie TechCrunch.

Fratele lui Igor Dodon, reţinut pe Aeroportul din Chişinău. Reacţia fostului preşedinte al Republicii Moldova

Tesla are probleme în Europa: cel mai sever declin al vânzărilor în Germania din 2021 încoace. Compania lui Elon Musk a înregistrat scăderi şi în Franţa şi Regatul Unit

Vânzările Tesla s-au prăbuşit cu 59% luna trecută în Germania, ceea ce se adaugă indiciilor conform cărora activităţile politice ale lui Elon Musk afectează afacerile producătorului auto pe principalele pieţe de vehicule electrice.

Good News

Only good and positive news.