USR cheamă Avocatul Copilului în Parlament, pentru centrele rezidenţiale din Târgu Mureş

USR cheamă Avocatul Copilului în Parlament, pentru centrele rezidenţiale din Târgu Mureş
📅 2025-01-20

Deputata USR Oana Ţoiu solicită ca Avocatul Copilului să vină la prima şedinţă a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor pe subiectul situaţiei din centrele pentru copiii cu dizabilităţi. Adjunct al Avocatului Poporului, cu rang de secretar de stat, Ioan Gânfălean ar fi trebuit să se ocupe în ultimii şapte ani, de când ocupă funcţia, exact cu apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit unui comunicat de presă.

Solicitarea de chemare la Comisia pentru muncă a Avocatului Copilului a fost formulată de deputata USR Oana Ţoiu în contextul informaţiilor privind condiţiile inumane în care au fost găsiţi zeci de copii cu dizabilităţi în centre de plasament din subordinea DGASPC Mureş şi a necesităţii de a fi evaluat onest, în urma controalelor în teren, a impactului pe care îl au modificările aduse legii serviciilor sociale.

Deputata USR Oana Ţoiu cere ca Avocatul Copilului să fie chemat în prima şedinţă a Comisiei, pe 27 ianuarie.

„Trebuie să aducem la masa soluţiilor, în Parlament, pe toţi cei care au ca datorie protecţia copiilor, ca să nu se mai repete greşelile trecutului, să putem construi un sistem în care copiii nu mai sunt ignoraţi sau abuzaţi, ci protejaţi si încurajaţi să îşi atingă potenţialul. Avocatul Copilului, adjunct al Avocatului Poporului cu atribuţii în verificarea centrelor de plasament pentru copii şi a modului în care sunt respectate drepturile acestora, trebuie să ne prezinte ce măsuri a luat şi să vedem dacă e nevoie de noi modificări ale legislaţiei”, declară deputata USR Oana Ţoiu.

Potrivit USR, în 2024, instituţia Avocatul Poporului a avut un buget de 5 milioane de euro, iar instituţia are un centru teritorial chiar în Târgu Mureş, acolo unde au fost descoperite probleme cu tratamentul şi recuperarea copiilor cu dizabilităţi din centrele de plasament.

Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, Avocatul Copilului are atribuţia de a soluţiona orice sesizare legată de încălcarea drepturilor copilului şi de a efectua vizite inopinate de control la centrele de plasament. Totodată, Avocatul Copilului poate sesiza organele de urmărire penală atunci când constată existenţa unor indicii privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală împotriva copiilor.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Şapte nave ruseşti nu sunt lăsate în portul sirian Tartus de mai bine de o lună

Deja de mai bine de o lună, navele ruseşti nu sunt lăsate să acosteze la dana portului Tartus din Siria, unde Rusia şi-a construit singura bază maritimă de la Mediterană.

USR Sector 4 depune un proiect de abrogare a taxei auto iniţiată de primarul Daniel Băluţă

Uniunea Salvaţi România (USR) Sector 4 a depus luni, la Consiliul Local al Sectorului 4, un proiect de hotărâre pentru abrogarea taxei auto în valoare de 540 de lei, introdusă de administraţia PSD-PNL condusă de primarul Daniel Băluţă.

Războiul din Ucraina, ziua 1062. Zelensky publică noi imagini cu interogatoriul unui soldat nord-coreean capturat de forţele ucrainene / Trump promite încă o dată că va pune capăt războiului din Ucraina / Syrskyi interzice transferul specialiştilor în aviaţie la unităţi de infanterie / Incendiu în apropierea unei fabrici de aviaţie din Tatarstan

Poliţia, despre o nouă metodă de înşelăciune. Autorii se dau drept angajaţi bancari şi poliţişti

Poliţiştii avertizează luni asupra unei alte medote de înşelăciune, în care autorii se dau drept angajaţi ai unei bănci şi ai Poliţiei şi le cer victimelor să transfere bani într-un cont „sigur”.

ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) i-a desemnat luni pe Jannik Sinner şi Iga Swiatek drept campioni mondiali ai anului 2024, în semn de recunoaştere pentru performanţele lor la turneele de Grand Slam şi alte competiţii de top din sezonul trecut, anunţă Reuters.

Rebelii Houthi anunţă încetarea atacurilor în Marea Roşie, cu excepţia navelor asociate Israelului

Rebelii Houthi din Yemen vor opri atacurile asupra navelor din Marea Roşie, cu excepţia celor legate de Israel, până la implementarea completă a acordului de încetare a focului în Gaza, scrie Reuters.

Hurezeanu îi cere lui Szijjártó un plus de substanţă Parteneriatului Strategic româno-ungar

UE plănuieşte interzicerea „chimicalelor veşnice” în produse de consum

Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea utilizării PFAS în produse de consum, cu excepţii pentru uz industrial esenţial, scrie Reuters.

Consiliul Concurenţei a amendat două companii pentru trucarea unei licitaţii

Două companii au fost amendate de Consiliul Concurenţei pentru trucarea unei licitaţii organizate de Primăria comunei Chinteni, judeţul Cluj.

Donald Trump revine la Casa Albă: inaugurarea care va promite un mandat plin de provocări şi speranţe

Good News

Only good and positive news.