Poliţiştii din Olt au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 74 de ani, din comuna Coteana, ar fi votat prin intermediul urnei mobile, a secţiei de votare din comuna Coteana, dar şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde se află internat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt.
De asemenea, se fac cercetări şi în cazul unui bărbat de 41 de ani, din Caracal, care a încercat să voteze, deşi acesta votase anterior la o secţie din judeţul Mehedinţi.
Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt.