El subliniază la RFI că preşedinta Uniunii Salvaţi România a dovedit deja că poate intra în finala pentru Palatul Cotroceni.
Stelian Ion spune că e nevoie de o discuţie între Elena Lasconi şi Nicuşor Dan, despre alegerile prezidenţiale din luna mai: „De ce s-ar retrage Elena Lasconi în faţa lui Nicuşor Dan şi de ce nu ar sprijini-o Nicuşor Dan pe Elena Lasconi? Este foarte important să avem un candidat unic pe acest culoar şi e de preferat şi voi milita şi eu, personal, pentru acest lucru, dar lucrul ăsta trebuie făcut raţional, trebuie să avem la bază sondaje şi Elena Lasconi, de bine, de rău, a arătat că a spart bula, a ajuns mai departe cu mesajul, decât electoratul strict al USR-ului şi a avut priză la public, în ciuda tuturor criticilor care au venit ca un tăvălug asupra ei”.
Deputatul USR afirmă că „Nicuşor Dan ar trebui să răspundă la telefon, adică să existe un dialog real între noi, să vedem împreună care e cea mai bună variantă".
În opinia sa, „până una-alta, avem o candidată foarte puternică, foarte determinată, care a demonstrat ceva. Vom vedea şi de partea cealaltă câtă disponibilitate există la dialog, dialogul trebuie să existe".