„Încă un angajament asumat în faţa fermierilor a fost îndeplinit astăzi în Parlament: Legea arendei a fost adoptată! Este un proiect care le oferă fermierilor predictibilitatea de care au nevoie pentru a continua să îşi dezvolte afacerile”, a scris marţi pe Facebook Florin Barbu.
Conform acestuia, după intrarea în vigoare a noii legi a arendei, finanţările pentru investiţii, inclusiv cele din fonduri europene, vor fi mult mai accesibile.
„De asemenea, prin noua lege a arendei este simplificată comasarea terenurilor, ceea ce înseamnă mai multă eficienţă în lucrările agricole, inclusiv în ceea ce priveşte folosirea inputurilor”, adaugă ministrul.