Programul de măsuri economice anunţat de Preşedintele SUA Donald Trump se bazează pe câţiva piloni: a) reducerea inflaţiei şi a costurilor prin diminuarea cheltuielilor guvernamentale şi dereglementare, susţinute de o creştere a producţiei interne de energie şi independenţă energetică; b) reindustrializarea, prin aducerea lanţurilor de aprovizionare critice în SUA şi protejarea fermierilor şi muncitorilor prin acorduri comerciale corecte, inclusiv prin impunerea de tarife comerciale la mărfurile importate; c) miza pe inovaţia în tehnologie, promovarea criptomonedelor, dezvoltarea Inteligenţei Artificiale şi extinderea industriei spaţiale.
Programul Trump explicat în 4 piloni
Principalul pilon este lupta cu inflaţia, care a crescut, a treia lună consecutiv, până la 2,9%, peste ţinta FED (”banca centrală” a SUA) de 2%. Trump vrea să reducă inflaţia prin scăderea costului energiei şi gazului natural şi prin contribuţii la încetarea războaielor, care aduc riscuri mai mari şi, implicit, preţuri mai mari ale materiilor prime şi mărfurilor pe pieţele globale. Programul lui Trump prevede creşterea producţiei de energie, cărbune şi gaz (inclusiv energie nucleară), rezultând astfel o ofertă mai mare care ar conduce la preţuri mai mici.
Al doilea pilon al programului este bazat pe construirea celei mai puternice economii din istorie. ”Make America Great Again”, prin reducerea reglementărilor care sufocă crearea de locuri de muncă, scăderea taxelor (prin creşterea deducerilor personale şi în functie de numărul de copii, eliminarea taxelor pe bacşis), asigurarea unor acorduri comerciale corecte (prin renegocierea acordurilor în care SUA are deficit comercial), energie fiabilă şi ieftină şi susţinerea inovaţiei (Programul Stargate privind investiţii de 500 miliarde dolari în centre de date şi sisteme energetice de susţinere a acestora, pentru dezvoltarea industriilor si a tehnologiilor emergente precum criptomoneda, inteligenţa artificială şi explorarea spaţiului). Pentru a procura materii prime sensibile, Preşedintele Trump a avansat public ideea cumpărării Groenlandei, vizate fiind resursele acesteia, precum aurul, platina si diamantele, petrol şi gaz, metale (minereu de fier, uraniu, plumb, zinc, molibden, titan, vanadiu si tungsten) dar şi pământuri rare (niobiu, tantalită s.a) folosite în industrii de vârf (aerospaţială, tehnică militară, medicină, stocarea energiei, reactoare nucleare, electronică etc).
Al treilea pilon vizează redobândirea visului american şi accesibilitatea acestuia pentru familii. Reducerea costurilor cu întreţinerea locuinţelor, educaţiei şi asistenţei medicale, scăderea cheltuielilor zilnice şi creşterea oportunităţilor. Reducerea ratelor ipotecare prin scăderea inflaţiei, oferirea de terenuri federale pentru construcţii de locuinţe şi sustinerea stimulentelor fiscale pentru achiziţionarea de locuinţe.
Al patrulea pilon presupune protecţia lucrătorilor şi fermierilor americani împotriva concurenţei neloiale. Cum? Prin patriotism economic, spune programul Trump. Tarife vamale deci protecţionism faţă de bunurile fabricate în străinătate (creşterea tarifelor SUA la 60% pentru importurile din China şi între 10 şi 20% pentru importurile din alte ţări partenere, inclusiv din UE), blocarea achiziţiilor imobiliare chineze în SUA si a achizitiilor în industria americană precum şi salvarea industriei auto americane şi blocarea importurilor auto din China. Prin implementarea programelor ”Cumpără American” si ”Angajează American”, atragerea companiilor americane înapoi în SUA. Prin înfiinţarea Serviciului de Venituri Externe, prezentată ca echivalent al Fiscului American (IRS) şi care ar trebui să colecteze veniturile din tarifele vamale impuse partenerilor comerciali ai SUA (de fapt el nu va colecta tarifele de la producătorii străini ci de la importatorii americani).
Trump reîncarcă Războiul comercial, tehnologic şi valutar. Pentru a-şi pune în aplicare programul, Trump va trebui să intre într-un război comercial (prin impunerea de tarife, negocieri pentru concesii comerciale etc), într-un război tehnologic (prin monopoluri de inovare şi reducerea difuziunii tehnologice a Chinei în SUA şi ţările aliate) şi într-un război valutar (menţinerea dominaţiei dolarului împotriva unei monede comune a BRICS). Nu va fi uşor într-o lume care vine după zeci de ani de globalizare, de delocalizare a producţiei şi a fluxurilor de aprovizionare la mari distanţe de SUA. Nu va fi uşor nici dacă privim la deţinerile masive ale Băncii Populare a Chinei (plus Hong Kong) pe datoria SUA (peste 1000 miliarde dolari). Mai mult, având în vedere un deficit comercial cu China de peste 525 miliarde dolari mediu anual (medie pe ultimii 10 ani) şi o monedă (yuan renminbi) subevaluată cu minimum 15%. Cercul în care se învârte China în relaţia cu SUA – excedent comercial, menţinerea unui renminbi depreciat (care să crească competitivitatea) prin cumpărarea de obligaţiuni SUA, se va sparge greu pe termen scurt.
Probabilitatea de aplicare integrală a politicilor Trump anunţate în program este de 50%-50%. Ţintele economice ale Programului sunt evidente pentru SUA: creştere economică de peste 3%, reducerea inflaţiei şi a deficitelor comerciale, mărirea investiţiilor în producţie şi crearea de locuri de muncă. Astăzi, evoluţia economiei SUA arată atât puncte forte cât şi puncte slabe. Punctele forte principale sunt: cea mai puternică redresare dintre economiile majore în era postCovid (INFOGRAFIC1 ataşat); cheltuieli consistente ale gospodăriilor şi investiţii record în industrie; exportator net de gaz natural lichefiat şi petrol etc.
Info Grafic 1
Punctele slabe pot fi adâncite prin unele efecte ale măsurilor propuse. Măsurile neortodoxe prevăzute în program, gen aplicarea de tarife consistente la importurile din China şi alţi parteneri comerciali sau deportări masive (milioane de imigranţi) vor fi greu de implementat. Tarifele mai mari la importurile de alimente din Canada şi Mexic vor fi dificil de explicat în condiţiile în care acestea ar avea ca efect o scumpire a alimentelor în SUA, iar în ceea ce priveşte deportările trebuie să avem în vedere îmbătrânirea demografică americană şi faptul că jumătate din forţa de muncă agricolă din SUA este formată din imigranţi, majoritatea fără acte. Creşterea tarifelor ar reaprinde inflaţia şi ar reorienta importurile către alte ţări – este greu de crezut că economia SUA – chiar puternică fiind - va reuşi să substituie importurile cu producţie internă pe termen scurt şi mediu.
Majorarea tarifelor (a taxelor vamale de import) poate reuşi doar atunci când sunt aplicate pentru a sprijini industriile tinere (mai ales în ţările în dezvoltare), în cazul industriilor de înaltă tehnologie, atunci când sunt îngrijorări legate de siguranţa naţională sau în cazul politicilor ecologice. Pentru a creşte competitivitatea, investiţiile, inovaţia şi locurile de muncă acasă, aplicarea tarifelor promise de Trump la importurile din China, Europa, Mexic şi Canada trebuie aplicată concomitent cu programe masive de sprijin pentru mărirea producţiei interne, exact pentru bunurile supuse tarifelor ridicate. Ori acest lucru este dificil de realizat pe termen scurt, ceea ce înseamnă şanse ridicate ca tarifele mai mari să însemne costuri mai mari suportate de americani, prin inflaţie mai ridicată. Asta dacă nu este folosită ameninţarea cu tarife mai mari doar ca armă pentru a obţine avantaje în negocierile cu principalii parteneri comerciali.
Reducerile de cheltuieli guvernamentale promise de departamentul DOGE (condus de Elon Musk) sunt dificil de realizat, în condiţiile unei ţinte imposibile (reducerea cu 31% a cheltuielilor federale) şi a structurii rigide a cheltuielilor federale ale SUA - 62% din cheltuieli sunt pentru programele de asistenţă social, îngrijire a sănătăţii şi sprijin pentru fermieri; 13% sunt plăţi de dobânzi iar 14% din total sunt cheltuieli de apărare. Mai rămân 11% din totalul cheltuielilor din care s-ar putea economisi numai că aici intră Educaţia cu 4% din total, ajutorul extern pentru Israel, Ucraina etc 1% din total, asistenţa umanitară pentru reducerea foametei, cheltuielile pentru Departamentele de Interne, Transport şi Comerţ. Este dificil de redus cheltuieli de 2 mii de miliarde dolari (6,7% din PIB), aşa cum îşi propun Elon Musk şi DOGE. Chiar şi creşterea alocărilor de cheltuieli pentru apărare la 5% din PIB (cerută de Trump pentru toate ţările NATO) ar costa bugetul SUA peste 550 miliarde dolari în plus (SUA a alocat în 2024 un procent de 3,2% din PIB ptr apărare).
Cu un deficit în anul fiscal încheiat de 6,4% din PIB (cel mai ridicat din perioada postCovid)(INFOGRAFIC2 ataşat) şi cu o probabilitate ridicată de a atinge fiscal cliff în maximum o lună (plafonul de datorie de circa 36 mii de miliarde dolari, adică 125% din PIB, a doua cea mai ridicată pondere a datoriei din 1946 încoace!)(INFOGRAFIC3 ataşat), reducerea promisă a impozitelor pentru bogaţi şi pentru companiile americane mari (care ar costa peste 7000 miliarde dolari) va fi aproape imposibil de realizat. Ideea de a folosi banii obţinuţi din aplicarea tarifelor pentru a compensa o parte din această reducere de taxe nu este sustenabilă din punct de vedere economic. Combinaţia majorare de tarife vamale la extern – reduceri de taxe la intern va conduce la modificări marginale în balanţa comercială şi de cont curent a SUA, deoarece reducerile de importuri din aplicarea tarifelor ar fi compensate prin creşterile de importuri stimulate de veniturile disponibile mai mari generate de reducerile de taxe. FED ar fi obligată la majorarea dobânzilor pentru a contracara impulsul fiscal, ceea ce va conduce la aprecierea dolarului, în lanţ decurgând ieftinirea importurilor şi compensarea tarifelor mai mari.
Info grafic 2
Info Grafic 3
Planul de tarife propus de Preşedintele SUA poate avea şi consecinţe neplăcute pentru producătorii americani, în condiţiile în care datele arată că, de exemplu la oţel, SUA este cel mai mare importator din lume. Analiza este valabilă şi în cazul altor materii prime pentru producţie, unde o creştere a tarifelor ar conduce la creşterea costurilor de producţie în SUA, la alimentarea inflaţiei şi scăderea competitivităţii.
Din aceste considerente, probabil că aplicarea de tarife va fi mult mai mică faţă de promisiunea electorală, în cazul Canadei şi Mexicului nu vor fi aplicate aceste tarife iar în ceea ce priveşte deportările, acestea nu vor fi masive.
Consecinţele economice ale implementării programului lui Trump asupra Uniunii Europene şi a României. Impunerea tarifelor şi o decuplare SUA-China vor avea consecinţe care depind de capacitatea acestor ţări de a redirecţiona fluxurile comerciale către alte ţări partenere şi către intern, către producătorii şi consumatorii interni. Efectul de creare de comerţ trebuie să fie mai puternic decât efectul de deturnare de comerţ. Probabilitatea mare este ca preţurile să fie mai mari pentru noile fluxuri de aprovizionare iar preţurile la bunurile comercializabile la export să scadă, cel puţin pe termen scurt. Impactul asupra producţiei, investiţiilor şi inflaţiei depinde şi de răspunsul Băncilor Centrale şi ale Guvernelor, prin politicile monetare şi fiscale aplicate. Reducerile de taxe compensate parţial prin încasările de tarife majorate pot creşte temporar veniturile disponibile, dar aceasta nu este o soluţie sustenabilă, inflaţia va creşte, va fi nevoie de creşterea dobânzilor şi, mai departe, efectul va fi scăderea investiţiilor şi a creşterii economice, în condiţiile unor deficite şi datorii în creştere.
În Uniunea Europeană (inclusiv în România), impactul aplicării tarifelor va fi ridicat mai ales în industriile care exportă în SUA. Foarte probabil că Banca Centrală Europeană va interveni pentru a contracara inflaţia importată din SUA prin creşterea ratelor dobânzilor, ceea ce va conduce la o scădere a producţiei, investiţiilor şi PIB dar şi la o presiune mai mare asupra costurilor de finanţare ale ţărilor UE, cauzând deficite şi datorii mai mari. În contextul escaladării protecţionismului, Uniunea Europeană va fi mult mai afectată decât SUA şi China deoarece gradul de dependenţă al exporturilor este mult mai ridicat.
Care ar trebui să fie răspunsul UE şi al României? UE trebuie să acţioneze prudent, ferm, calm şi solidar. Ţările UE trebuie să acţioneze coordonat, ca o singură voce. Economia europeană nu merge bine deloc iar impunerea de tarife mari ar conduce la un efect contracţionist anual pentru cel puţin jumătate dintre ţările UE (din păcate, Germania ar avea al treilea an consecutiv de cădere economică).
Pe de altă parte, Trump şi SUA nu au de ce să pornească un război comercial cu Uniunea Europeană, este un nonsens economic. Cooperează în cadrul NATO, în urmă cu câţiva ani erau aproape de a semna Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, pot găsi modalităţi de impulsionare a relaţiilor comerciale (inclusiv creşterea importurilor UE de GNL, tehnică militară, maşini etc din SUA). Trump nu va putea conduce un război comercial, tehnologic şi valutar şi cu China şi cu BRICS şi cu UE, în acelaşi timp.
UE trebuie să evite impunerea tarifelor prin negociere directă cu SUA, respectând regulile OMC (Organizaţiei Mondiale a Comerţului) şi GATT (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ). UE trebuie să vadă SUA ca un partener comercial şi militar strategic, invers la fel. Cooperarea strânsă între cele două va conduce la un joc win-win. UE este încă puternic dependentă de SUA, având în vedere ”umbrela de securitate” oferită şi accesul la piaţa sa vastă. Escaladarea războaielor comerciale ar lovi cel mai mult UE, care este cel mai mare exportator din lume – 24% din PIB, mult peste SUA. În cazul impunerii unor tarife de către Trump, consider că cea mai proastă strategie de răspuns pentru UE ar fi cea ”dinte pentru dinte” (aceasta neînsemnând că UE nu trebuie să aibă un plan de negociere bazat pe represalii comerciale credibile). Altfel, măsurile de retorsiune europene (restricţii la investiţiile de capitaluri în exterior) ar putea afecta economia SUA, puternic dependentă de intrările de fluxurile de capitaluri pentru a-şi acoperi deficitul major din balanţa de plăţi.
Cifra vehiculată în campania electorală de către Trump ”tarifele europene sunt cu 50% mai mari decât cele percepute de SUA” sună bombastic, dar în realitate ascunde un detaliu interesant – SUA percepe UE un tarif mediu de 3,4% iar UE percepe SUA un tarif mediu de 5%, deci se poate negocia.
Uniunea Europeană trebuie să-şi mărească rapid capacitatea de producţie de energie şi gaz (pentru a produce energie ieftină), să dereglementeze rapid în industriile competitive şi să mărească investiţiile în apărare (inclusiv prin emisiunea comună de euroobligaţiuni şi scoaterea din calculul ţintelor de deficit şi a traiectoriei de cheltuieli primare nete angajate prin Planurile Naţionale Bugetar-Structurale a cheltuielilor de înzestrare militară).
În ceea ce priveşte România, cu toate că SUA este doar al 14-lea partener comercial (exporturile româneşti către SUA reprezintă doar 0,7% din PIB-ul României), o escaladare a protecţionismului ne va afecta atât direct (mai ales în sectoarele exportatoare pe piaţa americană – maşini şi echipamente electrice, bunuri şi servicii IT&C, industria de piese auto, mobilier etc) cât şi indirect (ca furnizori de bunuri intermediare de producţie pentru companiile europene care exportă în SUA). Impactul negativ asupra economiei româneşti poate veni şi din reorientarea produselor chinezeşti care nu intră în SUA spre Europa (şi România), sectoarele cele mai expuse fiind textilele, echipamentele tehnologice dar şi bunuri de larg consum. Mai mult, incertitudinea ridicată, reconfigurarea lanţurilor de aprovizionare şi războiul financiar / valutar vor avea un impact contracţionist asupra producţiei româneşti, un efect inflationist şi presiune mai mare pe costurile de finanţare.