Antonescu a acuzat lipsa de informaţii despre Călin Georgescu înainte de alegeri, considerându-l „un simbol al manipulării politice”.
„Avem un candidat care a fost, practic, o fantomă înainte de 24 noiembrie. Nimeni nu a discutat despre el, despre ideile sau campania sa. Şi, totuşi, un număr considerabil de alegători l-a votat. Ăsta e domnul Georgescu, nu dânsul ca persoană fizică, pentru că nu ştiu mai nimic, ci acest domn Georgescu, fantoma, drogul, care este servit, un drog ieftin, dar eficient şi distrugător, care este servit bunor oameni”, spune Antonescu.
Acesta a subliniat că problema centrală nu este doar persoana lui Georgescu, ci nemulţumirea şi frustrarea unei părţi considerabile a electoratului, care a optat pentru un candidat despre care se ştiu foarte puţine lucruri.
„Este un semnal de alarmă pentru toţi cei care fac politică şi care trebuie să înţeleagă de unde vine această mânie,” a adăugat Antonescu.
Crin Antonescu a concluzionat că „situaţia actuală reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei româneşti” şi a subliniat necesitatea unei analize profunde pentru a înţelege cauzele acestei crize politice şi electorale.