„Adevărul e că România are tot mai puţini copii şi, în acelaşi timp, mulţi tineri aleg încă să plece în străinătate. Iar o populaţie îmbătrânită şi în scădere nu afectează doar echilibrul demografic, ci şi piaţa muncii, sistemele de pensii şi sănătate şi, implicit, stabilitatea economică. Aceasta este realitatea, nu aberaţiile scrise pe Facebook de candidaţi eşuaţi, incapabili să propage altceva decât ură şi jigniri”, a scris pe reţeaua de socializare liderul social-democrat.
Acesta susţine că stoparea declinului demografic nu se rezolvă „cu două postări şi trei invective”,, ci cu măsuri concrete care să sprijine familiile, să încurajeze creşterea natalităţii şi să-i determine pe tineri să îşi dorească să rămână în ţară.
El aminteşte apoi măsurile pe care le-a propus în programul cu care candidează la alegeri.
Reacţia lui Marcel Ciolacu vine după comentariile făcute de liberali.
„Dumneavoastră ce meserie stăpâniţi? Dacă mâine se termină cu politica, v-aţi gândit ce aveţi de gând să faceţi în viaţă?”, a spus Nicolae Ciucă ca reacţie la declaraţiile preşedintelui PSD, care ar fi spus că tinerii pleacă din ţară fiindcă nu stăpânesc o meserie.