„Decizia este luată - în sondaj va fi un singur candidat. Da, va fi un singur candidat. Pe urmă avem CPN şi pe urmă PSD-ul trebuie să facă congres. Poate face un congres comun cu cei de la PNL şi cei de la UDMR”, spune Marcel Ciolacu.
El afirmă că în şedinţa de luni a Consiliului Politic Naţional va fi validat calendarul alegerilor prezidenţiale.
„Nu puteai să pui ziua votului de Florii sau chiar de Paşte. Vă rog eu frumos, am stabilit datele de 4 şi 18”, afirmă Ciolacu.
Social-democraţii se reunesc, luni, începând cu ora 11.00, în şedinţa Consiliului Politic Naţional.
„Sunt aproape convins că această candidatura a mea va fi validată”, a spus, joi, Crin Antonescu.