Burduja, după huiduielile de la Focşani: Nu mă intimidează ameninţările extremiştilor toxici

Burduja, după huiduielile de la Focşani: Nu mă intimidează ameninţările extremiştilor toxici
📅 2025-01-24

„Am fost la Focşani pentru celebrarea Zilei Unirii Principatelor Române, alături de Preşedintele Senatului, domnul Ilie Bolojan. Ceea ce ar fi trebuit să fie o sărbătoare a unităţii româneşti a fost, pentru câţiva participanţi, prilej de huiduieli şi scandări politice. Mă întreb ce ar zice cei care au făcut Unirea acum 166 de ani despre <patrioţii> care astăzi au ales să huiduie Imnul Naţional…poate că fix asta le-ar transmite: <Deşteaptă-te, române!>. Cu siguranţă că lumea politică merită criticată pentru greşelile, ezitările şi promisiunile deşarte din ultimele decenii. La Focşani, singurul discurs a fost al Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, de asemenea întâmpinat cu scandări şi huiduieli. Pot înţelege supărările, dar nu pot accepta batjocura la adresa unei asemenea zile, a Imnului Naţional, a României. Funcţiile publice sunt efemere, dar instituţiile democratice trebuie să dăinuiască în faţa extremismului toxic şi al suveranismului fals, susţinut din Est”, scrie pe Facebook Sebastian Burduja.

El afirmă că „societatea românească pare mai dezbinată decât oricând după 1989”.

„Decredibilizarea instituţiilor şi simbolurilor statului român, ura sădită şi cultivată atent şi prin campanii de dezinformare bine plătite din Est, toate acestea fac parte din acelaşi plan al adversarilor României. Ei ne vor slabi, pentru că puternici nu putem fi decât în unitate, iar abia atunci am fi periculoşi pentru ei. (...) Dragi români, oriunde şi oricum aţi sărbătorit ziua de azi, avem o datorie în faţa trecutului şi mai ales a viitorului: să deschidem bine ochii, să iubim adevărul şi România şi să facem ceea ce trebuie pentru ţara noastră. E simplu să-i identificaţi pe impostori: sunt cei care vor să ne dezbine. Nu-i lăsaţi! Un ultim gând pentru colegii din arena publică, din politică, mediul academic şi societatea civilă: haideţi să spunem lucrurilor pe nume! Tăcerea este fie laşitate, fie complicitate la efortul de distrugere a României democratice şi dezvoltate. Pe mine nu mă intimidează ameninţările extremiştilor toxici şi nu voi tăcea nicio clipă atunci când e în joc însuşi viitorul României libere. Curaj”, încheie Burduja.

Şeful Senatului Ilie Bolojan a fost huiduit în timpul ceremoniilor de la Focşani dedicate Unirii Principatelor Române de la 1859.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Un român de 18 ani a fost înjunghiat de trei sirieni în Germania

Un cetăţean român de 18 ani este la un pas de moarte după un atac comis de trei sirieni în Germania, potrivit Bild. Atacul brutal a avut loc în oraşul Schwerte, lângă Dortmund.

Incendiu puternic în Crevedia. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert

Un incendiul puternic a izbucnit, vineri seara, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Au ars paleţi din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, patru containere şi două autovehicule. Din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis un mesaj Ro-Alert.

Unul dintre susţinătorii lui Georgescu, prins cu droguri asupra lui

Jandarmii au dat cinci amenzi în valoare de aproape 20.000 de lei şi au deschis cercetările pentru doi susţinători ai lui Călin Georgescu pentru port de obiecte periculoase şi consum de droguri. O amendă de 15.000 de lei a fost dată pentru ridicarea unei drone.

Burduja, după huiduielile de la Focşani: Nu mă intimidează ameninţările extremiştilor toxici

„Tăcerea este fie laşitate, fie complicitate la efortul de distrugere a României democratice şi dezvoltate, iar pe mine nu mă intimidează ameninţările extremiştilor toxici”, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a fost alături de Ilie Bolojan, când a fost huiduit la Focş...

Antonescu: Cu sau fără ştirea sa, Călin Georgescu este candidatul Rusiei pentru preşedinţia României

„Cu sau fără ştirea sa, cu sau fără o înţelegere concretă, Călin Georgescu este candidatul Rusiei pentru preşedinţia României”, spune, vineri seara, Crin Antonescu. El precizează că Georgescu are un discurs care favorizează interesele Kremlinului.

Războiul din Ucraina, ziua 1066. Ucraina modifică sistemul de recrutare pentru a atrage tinerii între 18 şi 25 de ani / Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia / Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia / Putin e pregătit să discute cu Trump

Forţele israeliene vor rămâne în sudul Libanului după termenul de 60 de zile

Forţele israeliene vor rămâne în sudul Libanului dincolo de termenul de 60 de zile stipulat în acordul de încetare a focului cu Hezbollah, deoarece termenii acestuia nu au fost pe deplin implementaţi, a declarat vineri biroul premierului israelian, citat de Reuters.

Negrescu vrea prioritizarea finanţării educaţiei şi competenţelor în viitorul buget european

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu vrea prioritizarea finanţărilor pentru educaţie şi competenţe în viitorul buget european pe termen lung. La nivelul Parlamentului European a fost constituit un intergrup care a propus crearea unui Cadru de Investiţii al UE destinat celor două domeni...

Lasconi nu mai crede în Bolojan: Chiar mi-e frică de ceea ce a anunţat

Preşedinta USR, Elena Lasconi, cea care şi-l dorea pe Ilie Bolojan prim-ministru dacă ar fi câştigat alegerile prezidenţiale, spune că nu are încredere acum în măsurile anunţate de preşedintele interimar al PNL, va chiar îi este teamă de restructurările anunţate.

Elena Lasconi: M-am întâlnit cu Călin Georgescu. A locuit o perioadă la Câmpulung

Liderul USR, Elena Lasconi, spune că, în primul său mandat de primar s-a întâlnit cu Călin Georgescu. „A locuit o perioadă la Câmpulung şi a adus copiii la şcoală la Câmpulung. spunea că vrea să aducă investitori, să aducă artişti internaţionali în Câmpulung, dar nu s-a întâmplat ni...

Good News

Only good and positive news.