În cadrul întrevederii, cei doi au abordat teme de actualitate privind securitatea regională, în contextul conflictului din Ucraina, şi impactul războiului asupra regiunilor de importanţă strategică pentru România şi Norvegia – Marea Neagră, Balcanii de Vest şi nordul îndepărtat.
Sprijinul pe care Norvegia îl asigură României în achiziţia unui sistem avansat de rachete sol-aer Patriot a reprezentat un alt subiect important al discuţiilor.
Contribuţia financiară de aproximativ 127 milioane de dolari este asigurată în cadrul Iniţiativei de Acţiune Imediată pentru Apărarea Antiaeriană, coordonată de Germania.
Potrivit unui comunicat al MApN, această finanţare reflectă angajamentul Norvegiei faţă de securitatea euro-atlantică şi sprijinul concret acordat României în înlocuirea sistemului Patriot donat de ţara noastră Ucrainei.
„Prin această contribuţie semnificativă, Norvegia demonstrează nu numai sprijinul său ferm pentru România, dar şi angajamentul faţă de securitatea aliată. Continuăm să stăm, împreună, alături de Ucraina în aceste momente critice”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
Acesta a subliniat cooperarea între forţele aeriene ale celor două ţări în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol al Forţelor Aeriene”, prin care Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziţie a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic iniţial, şi a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii).
Numărul de aeronave recepţionate a ajuns deja la 12 prin sosirea, în urmă cu mai puţin de o săptămână, a încă trei avioane multirol F-16 Fighting Falcon în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Finalizarea recepţiei întregului lot este estimată pentru finalul anului 2025.
„Aeronavele F-16 sunt livrate României în stare operaţională, ceea ce reprezintă, în fapt, un transfer de capabilitate între două ţări ale Alianţei, ceea ce contribuie în mod direct la întărirea posturii de apărare a NATO pe flancul estic. Resursa disponibilă a acestor aeronave asigură operarea lor pentru o perioadă de tranziţie, de minimum 10 ani, către avioanele de generaţia a V-a, F-35, contract pe care sperăm să îl semnăm până la sfârşitul acestui an”, a arătat ministrul apărării naţionale.
Angel Tîlvăr a invitat Norvegia să se alăture Grupului de Luptă pentru Combaterea Minelor la Marea Neagră (MCM Black Sea) - înfiinţat de România, Bulgaria şi Turcia.