Continuand sa navigati acest site sunteti de acord cu folosirea cookies si acceptati termenii si conditiile sitului
Conditii de utilizare
ACTUALITATE.ORG este un sit de stiri al carui unic scop este de a acumula si afisa ultimele stiri romanesti, asa cum sunt publicate de catre cele mai mari situri de stiri din Romania, fara a fi stocate in vreo baza de date. In acest sens va informam ca:
- nu suntem autorii stirilor afisate si nu putem verifica veridicitatea acestora
- stirile publicate vor inceta sa existe dupa ce sunt sterse de pe situl de origine
- pentru mai multe informatii referitoare la stirile publicate ori la autorii acestora, va invitam sa vizitati paginile stirilor originale (veti gasi legaturile in partea de jos a articolelor)
Alegeri prezidenţiale 2024: Ce atribuţii are Preşedintele României? Ce putere are în realitate şi ce nu intră în competenţa sa
În data de 24 noiembrie şi 8 decembrie 2024, românii îşi aleg viitorul preşedinte al ţării. Acesta este ales prin vot direct pentru un mandat de cinci ani din momentul în care îşi depune jurământul.
Printre altele, rolurile preşedintelui ţării sunt diverse şi asigură un echilibru la nivelul statului. Conform Constituţiei, preşedintele este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii naţionale a ţării.
Fiind persoana care deţine cea mai importantă funcţie în stat, preşedintele României îndeplineşte mai multe atribuţii, prevăzute de Constituţie. Şeful statului are atribuţii atât în politica internă şi externă a ţării, cât şi în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
POLITICA INTERNĂ
Pe plan intern, preşedintele României îndeplineşte mai multe atribuţii:
Desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru;
Numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament – puterea legislativă
Revocă şi numeşte unii membri ai Guvernului
Promulgă legile venite din partea Parlamentului
Este comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT)
Propune şi numeşte în funcţii publice: 3 judecători CCR, o parte din şefii serviciilor secrete, STS, SPP
Poate consulta Guvernul în cazul unor probleme urgente sau de importanţă deosebită
Poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, şi în alte situaţii
Poate dizolva Parlamentul, însă doar în situaţia în care acesta a respins două propuneri de premier făcute de Preşedinte
POLITICĂ EXTERNĂ
În plan extern, preşedintele României reprezintă ţara în relaţiile diplomatice cu celelalte state. În aceste condiţii, atribuţiile sale sunt:
Încheie tratate internaţionale în numele României, care sunt negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului
la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
Ce alte atribuţii mai îndeplineşte preşedintele României
Pe lângă atribuţiile sale privind politica internă, externă şi cele din domeniul apărării ţării, preşedintele mai are şi alte îndatoriri, potrivit Constituţiei:
conferă decoraţii şi titluri de onoare;
acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
acordă graţierea individuală.
Ce nu intră în atribuţiile Preşedintelui
Chiar dacă el este un reprezentant al puterii executive în ţară, preşedintele nu are în atribuţiile sale anumite lucruri. Şeful statului:
nu iniţiază legi
nu demite premierul sau membri ai Guvernului
nu se ocupă de bugetul ţării
nu poate să crească sau să scadă taxele
nu poate să aibă iniţiative de a construi spitale, şcoli, biserici, străzi, autostrăzi
Toate aceste lucruri revin Guvernului sau Parlamentului.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
România are suficiente stocuri de energie şi gaze pentru a putea trece cu bine iarna, iar guvernul prelungeşte plafonarea preţurilor la energie şi gaze, anunţă, joi, premierul Marcel Ciolacu.
Rusia ar putea „încerca să trimită un mesaj” susţinătorilor occidentali ai Kievului într-o săptămână de escaladare treptată, a declarat un analist militar după ce armata ucraineană a acuzat Moscova că a lansat pentru prima data o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) asupra Uc...
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului anunţă moartea a 68 de combatanţi pro-Iran în urma unor presupuse atacuri aeriene israeliene asupra oraşului sirian Palmyra, Siria, scrie The Times of Israel.
Atunci când vine vorba de o excursie de anul nou în Turcia, adăugăm 3 destinaţii care vin în mintea oricărui călător. Sunt locaţii spectaculoase pentru cei care încă nu şi-au făcut planurile pentru noaptea dintre ani şi are vor să trăiască primele clipe ale noului an într-un loc cu ...