Deputaţii europeni au votat miercuri, la Strasbourg, în favoarea noii Comisii Europene, care va începe să funcţioneze de la începutul lunii decembrie. Parlamentul European a aprobat noua echipă condusă de Ursula von der Leyen cu 370 de voturi pentru, 282 împotrivă şi 36 abţineri.
Von der Leyen a declarat, în perioada premergătoare votului, că există „ceva greşit în ecuaţie”, în contextul în care Rusia a cheltuit până la 9% din PIB pentru apărare, în timp ce media europeană este de 1,9%.
„Războiul face ravagii la graniţele Europei şi trebuie să fim pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă, lucrând mână în mână cu NATO”, le-a spus ea deputaţilor europeni. „Cheltuielile noastre pentru apărare trebuie să crească”, a adăugat ea, solicitând eforturi pentru a stimula industria europeană de apărare.
Europa se confruntă cu alegeri dificile care necesită „investiţii masive în securitatea şi prosperitatea noastră”, a mai declarat Von der Leyen.