Viktor Orban le-a spus liderilor UE să aştepte până la învestirea lui Donald Trump înainte de a decide dacă extinde sancţiunile blocului împotriva Rusiei, potrivit Reuters.
Sancţiunile UE asupra Moscovei trebuie prelungite prin vot unanim la fiecare şase luni, dar prim-ministrul Ungariei şi-a anunţat omologii că nu este pregătit să aprobe solicitarea, au declarat surse pentru Bloomberg.
Orban este un aliat apropiat al lui Trump şi l-a vizitat în Florida la începutul acestei luni. Preşedintele ales al SUA a provocat îngrijorare în UE şi Kiev pentru că a sugerat că va reduce sprijinul pentru Ucraina când va reveni în funcţie.
Viktor Orban are o agendă încărcată în această săptămână. Miercuri şi joi el a fost la Bruxelles pentru a participa la o reuniune la nivel înalt a Uniunii Europene şi la o întrunire a Consiliului European. Cu această ocazie, Orban i-a informat pe preşedintele Consiliului European şi pe preşedintele Comisiei Europene cu privire la rezultatele preşedinţiei ungare a UE.
Vineri, Viktor Orban are discuţii cu liderii bulgari la Sofia şi apoi ajunge la Bucureşti pentru a purta discuţii cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu.