Protestatarii greci cer să se facă dreptate în urma accidentului feroviar mortal din 2023

Protestatarii greci cer să se facă dreptate în urma accidentului feroviar mortal din 2023
📅 2025-01-26

Zeci de mii de greci au protestat duminică în faţa parlamentului din Atena pentru a cere dreptate pentru cele 57 de persoane care au murit acum aproape doi ani în cel mai grav dezastru feroviar din ţară, potrivit Reuters.

Sursa foto: X / @AretiAthanasiu

Protestatarii au purtat bannere pe care scria: „Nu vom uita” şi „Nu mai am oxigen” - reluând ultimele cuvinte ale unei femei într-un apel către serviciile de urgenţă care a fost publicat de presa locală săptămâna trecută.

În urmă cu aproape doi ani, un tren de pasageri de pe ruta Atena - Salonic s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă. Accidentul, în urma căruia au murit 57 de persoane, a stârnit proteste în masă faţă de ceea ce mulţi au considerat a fi rezultatul a zeci de ani de neglijare a sectorului feroviar. Trenul de la Atena la Salonic transporta 350 de pasageri, mulţi dintre ei studenţi care se întorceau de la petrecerile de Carnaval. Deşi calea ferată este dublă, ambele trenuri călătoreau în direcţii opuse pe aceeaşi linie în apropiere de Valea Tempe, o vale a râului la aproximativ 380 de kilometri nord de Atena.

FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram

PROSPORT.RO

Simona Amânar a ajuns de nerecunoscut. Cum arată fosta campioană olimpică acum, la 45 de ani

CANCAN.RO

Orașul din România în care vin ninsorile săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Weather.com

GANDUL.RO

 
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Mesajul lui Bolojan pentru Grindeanu, despre restructurările de la Senat: Timpul a validat că a fost corect la Bihor

„Timpul a validat că acest calcul a fost corect” la Bihor, spune Ilie Bolojan, preşedintele interimar al PNL, după ce Sorin Grindeanu a afirmat că ideea restructurarea de la Senat „nu este o idee fericită”.

Protestatarii greci cer să se facă dreptate în urma accidentului feroviar mortal din 2023

Zeci de mii de greci au protestat duminică în faţa parlamentului din Atena pentru a cere dreptate pentru cele 57 de persoane care au murit acum aproape doi ani în cel mai grav dezastru feroviar din ţară, potrivit Reuters.

Mai mulţi români blocaţi în Goma, Congo. MAE: am primit solicitări de asistenţă consulară

Prima ţară ce a căzut victimă măsurilor lui Trump. Preşedintele SUA a anunţat tarife draconice pentru toate produsele şi interdicţii de călătorie

Preşedintele Donald Trump a impus duminică tarife vamale şi interdicţii de călătorie Columbiei, după ce ţara sud-americană a refuzat să permită aterizarea pe teritoriul său a două avioane cu migranţi fără documente.

Zelenski: Trump ar putea pune capăt războiului doar dacă şi Ucraina participă la negocieri

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că omologul său american, Donald Trump, ar putea pune capăt războiului doar dacă şi Kievul este implicat în discuţii.

Press One: Zeci de români ce lucrează ca mercenari sunt sub asediu în RD Congo. Presa internaţională: Atac supriză a forţelor rebele M23. Gruparea avansează spre al doilea oraş al ţării

Români ce lucrează ca mercenari în Republica Democrată Congo, unde sprijină forţele guvernamentale, ar fi sub asediu după un avans surpriză al forţelor rebele M23, susţinute de Rwanda.

Brazilia va cere explicaţii cu privire la „tratamentul degradant” al deportaţilor

Ministerul Afacerilor Externe al Braziliei intenţionează să ceară explicaţii guvernului american cu privire la „tratamentul degradant” aplicat brazilienilor aflaţi într-un zbor de deportare, a scris ministerul pe X sâmbătă seara.

Exit-poll alegeri prezidenţiale în Belarus: Lukaşenko obţine al şaptelea mandat cu 87,6% din voturi

Furtul tezaurului. Explicaţiile date de Directorul Muzeului Naţional de Istorie / Expoziţia, asigurată la peste 30 milioane de euro / Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania

Turcia vrea să devină principalul furnizor de gaze al UE, după ce acordul de tranzit de gaz dintre Rusia şi Ucraina a expirat

Good News

Only good and positive news.