Milei a mers la Roma pentru a se întâlni cu prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, şi pentru a participa sâmbătă la festivalul anual al partidului său, Fraţii Italiei. O sursă familiarizată cu situaţia a declarat că guvernul i-a acordat cetăţenia italiană liderului argentinian, refuzând să ofere detalii suplimentare.
Vestea relatată de presa italiană a declanşat indignare din partea unor politicieni, dar şi pe reţelele de socializare, din partea persoanelor care au protestat faţă de acordarea cetăţeniei lui Milei, în condiţiile în care aceasta este greu de obţinut pentru copiii născuţi în Italia din părinţi migranţi.
Legislaţia italiană privind cetăţenia se bazează pe legăturile de sânge, ceea ce înseamnă că şi descendenţii îndepărtaţi ai unui cetăţean italian pot obţine un paşaport italian.
Pe de altă parte, cerinţele pentru străinii născuţi în Italia sau care migrează acolo sunt mult mai stricte. Grupurile pro-migranţi au propus un referendum pentru relaxarea acestora, însă coaliţia de dreapta a lui Meloni este împotriva oricărei modificări.
Riccardo Magi, un deputat din partea micului partid de opoziţie +Europa, a declarat că acordarea cetăţeniei lui Milei a fost un act de „discriminare intolerabilă împotriva atâtor tineri care o vor obţine doar după mulţi ani”.
În timpul unei călătorii anterioare în Italia, în februarie, Milei a declarat într-un interviu televizat că se simte „75% italian”, deoarece trei dintre bunicii săi aveau origini italiene, şi că are „o pasiune incredibilă pentru opera italiană”.