Ca parte a unei avalanşe de ordine executive semnate în prima zi al noului mandat, Donald Trump a semnat şi ordinul care prevede schimbarea denumirii Golfului Mexicului în „Golful Americii”, dar şi schimbarea numelui Muntelui Denali în Muntele McKinley, scrie ABC News.
„Peste puţin timp, vom schimba numele Golfului Mexic în Golful Americii şi vom readuce numele unui mare preşedinte, William McKinley, pe Muntele McKinley, acolo unde ar trebui să fie şi unde îi este locul”, a afirmat Donald Trump în timpul discursului său de învestire la Casa Albă.
Senatoarea republicană Lisa Murkowski din Alaska a criticat anunţul lui Trump, afirmând că este „foarte împotriva” restaurării numelui Muntelui McKinley, întrucât „muntele a fost numit în urmă cu 10.000 de ani de către populaţia nativă, Athabascans din zonă, şi este numit Denali, ceea ce înseamnă cel mare”, notează CBS News.
În cea mai mare parte, Statele Unite au jurisdicţie maritimă asupra părţii lor din Golful Mexic, în timp ce Mexicul are jurisdicţie asupra părţii sale.
Potrivit The Guardian, ordinul executiv prevede schimbarea denumirilor în comunicatele federale şi pe hărţile oficiale, însă ordinul, în sine, nu va avea nicio influenţă asupra numelor care sunt utilizate la nivel internaţional.
Citeşte şi: Trump anunţă primele măsuri: Stare de urgenţă energetică naţională în SUA / Tarife şi impozite pentru ţările străine / Cartelurile desemnate drept organizaţii teroriste străine