„Gaza este a palestinienilor, nu o monedă de schimb politică şi cu atât mai puţin un obiect al legii junglei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun, în cadrul unei conferinţe de presă.
Beijingul şi-a reconfirmat sprijinul pentru „drepturile naţionale legitime” ale poporului palestinian, adăugând că se opune oricărei acţiuni care ar duce la transferuri forţate de populaţie.
Declaraţia Chinei vine în contextul în care propunerea lui Trump a stârnit critici internaţionale, mai ales din partea ţărilor care susţin dreptul palestinienilor la autonomie. China şi-a menţinut constant poziţia de susţinere a unei soluţii cu două state şi a respins iniţiativele care ar putea destabiliza şi mai mult regiunea.