Leigh Curyer lucra în mineritul uraniului de aproape două decenii când a observat o schimbare izbitoare.
În 2011, dezastrul de la centrala nucleară Fukushima din Japonia a afectat grav viziunea lumii asupra energiei nucleare, iar preţul metalului greu - o componentă esenţială pentru combustibilul nuclear - a scăzut vertiginos.
În ultimii cinci ani, însă, s-a produs o răsturnare de situaţie, preţul global al uraniului crescând cu peste 200% - una dintre mărfurile cu cele mai bune performanţe din acest an.
Leigh Curyer, un om de afaceri de origine australiană, atribuie acest lucru unei schimbări de atitudine care a început la scurt timp după ce fondatorul Microsoft, Bill Gates, a declarat în 2018 că energia nucleară este „ideală pentru a face faţă schimbărilor climatice”.
Patru ani mai târziu, prim-ministrul britanic de atunci, Boris Johnson, a promovat o politică de generare a cel puţin 25 % din energia ţării din surse nucleare.
La scurt timp după aceea, Uniunea Europeană a votat pentru a declara energia nucleară favorabilă schimbărilor climatice.
Aceste evenimente au fost „catalizatoare” pentru industria uraniului şi un punct de cotitură pentru NexGen, compania lui Curyer, care se află în spatele celei mai mari mine de uraniu în curs de dezvoltare din Canada.
Investitori din întreaga lume au început să îl sune, lucru care „nu s-a întâmplat niciodată în cei 17 ani pe care i-am petrecut în industrie”, a spus el.
NexGen, al cărui proiect este situat în bazinul Athabasca din nordul provinciei canadiene Saskatchewan, îndepărtat şi bogat în uraniu, valorează acum aproape 4 miliarde de dolari, în ciuda faptului că mina nu va fi operaţională din punct de vedere comercial până cel puţin în 2028.
În cazul în care autorităţile de reglementare îl aprobă în totalitate, proiectul NexGen ar putea face ca Canada să devină cel mai mare producător de uraniu din lume în următorul deceniu, eliminând Kazahstanul de pe primul loc.
Alte companii s-au grăbit, de asemenea, în Saskatchewan pentru a profita de acest boom, demarând propriile proiecte de explorare în regiune, în timp ce jucătorii existenţi au redeschis minele inactive.
Datorită resurselor sale bogate, companiile miniere din Canada consideră că ţara joacă un rol major în viitorul energiei nucleare, satisfăcând o cerere de uraniu care este pe cale să crească după ce mai multe ţări s-au angajat, în cadrul conferinţei COP28 privind schimbările climatice, să îşi tripleze producţia de energie nucleară până în 2050.
Energia nucleară este adesea salutată pentru emisiile reduse de carbon în comparaţie cu alte surse precum gazele naturale sau cărbunele.
Asociaţia Nucleară Mondială estimează că 10% din energia generată la nivel mondial provine din surse nucleare, în timp ce peste 50% este încă generată de gaz sau cărbune.
La COP29 din acest an, accentul a fost pus pe creşterea finanţării pentru proiectele nucleare, în urma unui raport recent al ONU care indică faptul că politicile şi investiţiile actuale sunt insuficiente pentru a încetini creşterea temperaturii globale.
Rolul Canadei în aprovizionarea cu această materie primă a devenit mai urgent ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, în special pentru SUA, care se bazau foarte mult pe uraniul îmbogăţit furnizat de Rusia pentru a-şi alimenta reactoarele nucleare comerciale.
Curyer consideră că mina sa s-ar putea dovedi a fi „absolut critică” pentru viitorul energiei nucleare americane, deoarece SUA caută acum alternative la Rusia, inclusiv prin intensificarea explorării pe propriul teritoriu.
Uraniul poate fi găsit în întreaga lume, deşi este foarte prezent în Canada, Australia şi Kazahstan.
Dar ceea ce face ca regiunea canadiană Athabasca să fie unică este faptul că uraniul său este deosebit de bogat, a declarat Markus Piro, profesor de inginerie nucleară la Universitatea McMaster.
Canada a stabilit reguli stricte pentru vânzarea uraniului către alte ţări, a spus profesorul Piro, şi impune ca acesta să fie utilizat numai pentru producerea de energie nucleară.
Ţara este, de asemenea, menţionată ca o „naţiune nucleară de nivel unu”, a spus el, datorită capacităţii sale de a produce combustibil nuclear de la minerit până la etapa de producţie. Odată exploatat, uraniul este măcinat pentru a produce ceea ce se numeşte yellowcake calcinat şi apoi îmbogăţit, fie la instalaţii din Canada, fie în străinătate, pentru a crea combustibil pentru reactoarele nucleare.