Românii finanţează o bucată din construcţia proiectului Neptun Deep din Marea Neagră

Românii finanţează o bucată din construcţia proiectului Neptun Deep din Marea Neagră
📅 2024-11-03

Şase din cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România, prin care sunt investite economiile pentru bătrâneţe a aproximativ 8 milioane de români, au investit în obligaţiuni emise de compania de stat Romgaz (SNG) în prima emisiune de astfel de instrumente din sectorul de gaze naturale din România, arată datele agregate de ZF. Singurul fond care a zis pas a fost BRD Pensii.

Astfel, cele şase fonduri de pensii au cumpărat obligaţiuni de 413 milioane de lei (83 milioane de euro), adică 17% din valoarea totală a emisiunii de obligaţiuni Romgaz de la finalul lunii septembrie, potrivit calculelor realizate de ZF din raportările fondurilor. Romgaz îşi va renumera investitorii cu o dobândă anuală de 4,77% pe an.

Cea mai mare investiţie din rândul celor 6 fonduri îi revine AZT Viitorul Tău, administrat de Allianz Ţiriac Pensii Private. Fondul figurează în raportul aferent lunii septembrie cu o valoare a investiţiei de 102 mil. lei, adică 0,325% din activ.

Pe locul doi se poziţionează Vital – administrat de Carpathia - cu 90 mil. lei, adică 0,58%, iar pe trei Aripi administrat de Generali cu 77 mil. lei, adică 0,55% din active. NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private Pilon II din România, are investiţii de 61 mil. lei.

Interesul foarte mare al investitorilor, mai exact o suprasubscriere de 12 ori pentru emisiunea Romgaz, înseamnă că fondurile au subscris sume mai mari dar într-un final alocările au dus la sumele respective. Potrivit informaţiilor ZF, printre alţi cumpărători se numără investitori internaţionali, fonduri de pensii din afară, administratori de active. Alocarea a fost 20% locală, 80% internaţională.

ZF a scris la începutul lunii că prima emisiune de obligaţiuni corporative din sectorul de gaze naturale din România, a Romgaz (simbol bursier SNG), prin care compania de stat va susţine investiţiile în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, a fost un succes în contextul în care cererea marilor investitori a acoperit oferta de nu mai puţin de 12 ori.

Suprasubscrierea a reflectat interesul mare al investitorilor pentru proiectele legate de exploatarea gazelor naturale şi confirmă faptul că gazul rămâne o componentă strategică în economie şi în asigurarea securităţii energetice. Emisiunea de obligaţiuni a avut un interes uriaş: 5,9 mld. euro. Aceasta a fost prima dintr-o finanţare de 3 emisiuni în valoare totală de 1,5 mld. euro.

Pe 30 septembrie 2024, Romgaz a ieşit pentru prima oară pe pieţele externe pentru a se finanţa în contextul în care necesarul companiei din surse externe pentru dezvoltarea Neptun Deep este cuprins între 8 mld. lei şi 11,5 mld. lei între 2024 şi 2027. Bookrunners au fost BT CT, Citi, Erste, JP Morgan, Raiffeisen Bank International şi UniCredit.

Romgaz a avut în prima jumătate din 2024 afaceri de 3,9 mld. lei, minus 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce profitul net a urcat cu 9% la 1,8 mld. lei. În T2 nu a fost plătită nicio sumă în contul contribuţiei de solidaritate după ce în T2/2023 aceasta era de 433 mil. lei.

„Având în vedere dimensiunea planurilor sale de investiţii şi necesitatea de a asigura fondurile pentru dezvoltarea blocului Neptun Deep, Romgaz trebuie să obţină finanţare externă pentru a-şi finanţa operaţiunile“.

„Romgaz intenţionează să utilizeze veniturile pe care le generează din activitatea sa curentă pentru a finanţa dezvoltarea blocului Neptun Deep. Ca atare, pentru a-şi finanţa propriile operaţiuni şi planuri de dezvoltare, Romgaz trebuie să obţină finanţare externă de la bănci şi din încasările bazate pe acest program EMTN şi pe obligaţiunile emise în cadrul programului. O parte din veniturile obţinute din emisiunile de obligaţiuni pot fi utilizate pentru finanţarea proiectului Neptun Deep“, se arată în prospectul de 180 de pagini aferent finanţării.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Viktor Orban spune că victoria lui Trump ar forţa Europa să regândească sprijinul pentru Ucraina: „Europa nu poate purta singură povara războiului”

Atenţionare de călătorie pentru Spania: Cod roşu şi portocaliu de ploi şi vânt în provincia Almeria

Ministerul Afacerilor Externe a emis duminică o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde în provinicia Almeria a fost emis cod roşu şi portocaliu de ploi intense, căderi semnificative de apă şi intensificări ale vântului.

Regele Spaniei, întâmpinat de protestatari furioşi în zona Valencia, afectată de inundaţii

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei s-a confruntat cu protestatari furioşi în timp ce vizita regiunea Valencia, care a fost afectată de inundaţii fără precedent, scrie BBC.

Poli Iaşi a câştigat derby-ul Moldovei

Poli Iaşi a câştigat duminică derby-ul Moldovei, disputat cu Oţelul Galaţi, după ce a fost condusă la pauză cu 1-0.

Un bărbat din Făgăraş a închiriat din Germania echipamente de sonorizare şi le-a scos la vânzare

Un bărbat din Făgăraş a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile după ce ar fi scos la vânzare cu 70.000 de lei echipamente de sonorizare pe care le-ar fi închiriat de la o firmă din Germania, cu un act de identitate fals.

Moldova îşi decide viitorul. Maia Sandu vs Alexandr Stoianoglo. Alegeri prezidenţiale Republica Moldova 2024, turul al II-lea / Maia Sandu a votat / 1,2 milioane de moldoveni au votat / Diaspora, mai mobilizată faţă de primul tur

Incendiu de vegetaţie şi stuf izbucnit în Delta Neajlovului. Ard circa 60 de hectare

Nicuşor Dan: E nevoie ca de aer ca România să fie guvernată de oameni responsabili, de dreapta

Contextul global şi trecutul recent va aduce României o uriaşă provocare economică, motiv pentru care e nevoie ca de aer ca România să fie guvernată de oameni responsabili, de dreapta, spune Nicuşor Dan. Primarul general le transmite liderilor USR că le va fi întotdeauna un partener...

Românii finanţează o bucată din construcţia proiectului Neptun Deep din Marea Neagră

Românii finanţează o bucată din construcţia proiectului Neptun Deep din Marea Neagră: fondurile de pensii private Pilon II au investit 413 milioane de lei în obligaţiuni Romgaz în numele a 8 milioane de salariaţi. Un singur fond din cele şapte a zis pas, notează Ziarul Financiar. ...

O minoră de 13 ani şi fiica sa de trei luni, căutate după ce au plecat dintr-un centru maternal

O minoră de 13 ani şi fiica sa de 3 luni sunt căutate de poliţişti după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică au plecat dintr-un centru maternal din Târgu Mureş.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.