Finalizarea lucrărilor pentru încă două unităţi la centrala nucleară de la Cernavodă ar urma să aibă loc în 2032, un obiectiv greu de atins având în vedere că de 30 de ani statul român nu a finalizat nicio investiţie majoră în energie. Şantierul de la Cernavodă ar genera 19.000 de locuri de muncă în industria nucleară, cea mai bine plătită din sectorul energetic, şi ar duce cu siguranţă la revitalizarea unui lanţ pe care România încă îl are, dar pe care l-a neglijat decenii întregi.
Informaţiile vin în contextul în care la finalul săptămânii trecute, Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, care are acum 2 reactoare de câte 700 MW, a anunţat că a primit o solicitare de completare a ordinii de zi a AGA din data de 14 noiembrie din partea acţionarului său majoritar, Ministerul Energiei.
Unul dintre cele mai importante articole introduse este ìaprobarea încheierii contractului EPCM (Inginerie, Procurare şi Management al Construcţiei) privind Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, între EnergoNuclear, compania de proiect, şi Asocierea FCSA formată din Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington Sucursala Bucureşti Branch, Candu Energy Inc., Ansaldo Nucleare S.p.A., S&L Engineers, Ltd. si Sargent & Lundy Energie SRL.
„După decenii de aşteptare, punem acest proiect strategic pe un drum fără întoarcere, iar în 2031-2032 vom avea două noi reactoare nucleare la Cernavodă“, a declarat Sebastian Burduja, ministrul energiei.