Echipa națională de handbal masculin a României va disputa duminică seara, de la ora 19:00, cea de-a doua partidă din preliminariile pentru Campionatul European din 2026. Partida care are loc la Buzău va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Pro Arena.
Tricolorii pregătiți de George Buricea au debutat cu stângul în această campanie de calificare pentru turneul final de peste doi ani, deși au făcut un start de partidă solid în compania Portugaliei. Lusitanii sunt favoriții cerți ai grupei, dar România a avut un cuvânt important de spus și a condus la un moment dat și cu 6 goluri.
Tricolorii nu au reușit să mențină însă avantajul și au clacat în partea a doua, când Portugalia, ocupanta locului 7 la precedentul turneu continental, s-a desprins și a câștigat clar, 37-30.
România are ca obiectiv calificarea la al doilea Euro consecutiv, însă misiunea va fi mult mai grea decât la precedenta ediție, pe lângă Portugalia în grupa noastră fiind distribuite și Polonia, respectiv Israel.
În al doilea meci din preliminarii, România va primi la Buzău vizita naționalei Poloniei. Va fi singura partidă din runda a doua în care se vor înfrunta reprezentative care caută prima lor victorie, după întâia serie de meciuri. Naționala Poloniei a smuls o remiză, 32-32, pe ultimele lungimi ale confruntării cu Israel, după ce a fost condusă și cu 4 goluri începând din minutul 20.
Încă o provocare pentru echipa antrenată de George Buricea, cel care împreună cu Ionuț Georgescu și supravegheați de preparatorul fizic Ognejen Jovanovic, a început ziua de sâmbătă cu o ședință de pregătire fizică alături de jucătorii care nu au făcut deplasarea în Portugalia sau au jucat mai puțin, după cum a anunțat FR Handbal pe rețelele sociale.
Delegația română a revenit în țară vineri noaptea târziu, la Buzău, acolo unde se va desfășura al doilea meci al preliminariilor, în sala Romeo Iamandi, contra Poloniei.
Înaintea partidei de duminică seara, Polonia este ușor favorită, având o cotă de 1,95 pentru succes, în timp ce cota României la victorie este 2,12.
„După meciul cu Israel, trebuie să ne concentrăm pe deplasarea din România și să obținem ceea ce nu am reușit la Olsztyn, adică victoria și cele două puncte”, a declarat Arkadiusz Moryto, extrema dreapta polonă, pentru site-ul EHF. „Știm că mergem pe un teritoriu dificil pentru că fanii români sunt foarte vocali. Pentru a câștiga, va trebui să ne descurcăm în acea atmosferă”, a adăugat el.
Cea mai recentă întâlnire directă dintre România și Polonia s-a consemnat pe 29 decembrie 2018, o partidă amicală, câștigată la un gol diferență de polonezi, 30-29, după prelungiri și 24-24 în timpul regulamentar de joc.
2victorii are România în meciurile directe cu Polonia, care a câștigat celelalte 5 întâlniri
Avem mare nevoie de susţinere, pentru că ne aşteaptă un meci foarte greu cu Polonia. Cumva acest meci este şi cheia calificării.
Istoria spune că Buzăul a umplut Sala Sporturilor când Constanţa juca aici în Champions League, la fel şi când juca Steaua aici. Aşa că eu spun că atunci când joacă România, ar trebui să rămână oameni şi pe afară. Şi sunt sigur că va fi aşa, publicul buzoian va veni în număr mare
- George Buricea, selecționer România
România a revenit la turneul final al EURO anul acesta, după o pauză de 28 de ani, cea mai recentă participare fiind în 1996, a evoluat în grupă cu Croația, Austria și Spania, pierzând cele trei meciuri. Polonia, în schimb, este o prezență constantă după debutul din 2002, ratând participarea doar în 2018.
Din această fază a preliminariilor se califică la Campionatul European din 2026 primele două clasate din fiecare grupă plus cele mai bune patru echipe clasate pe locul al treilea.