Conducerea FRH a participat la forumul organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în care federațiile olimpice și-au prezentat programele și rezultatele pe care le-au avut la Jocurile Olimpice de la Paris, dar și strategia pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.
Președintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat că federațiile care nu și-au îndeplinit obiectivele pentru J.O. Paris 2024 vor avea de suferit din punct de vedere financiar.
„Este nevoie de schimbare acolo unde lucrurile nu au mers aşa cum ne-am dorit. Federaţiile care nu şi-au îndeplinit obiectivele vor avea o perioadă mai grea în care vor trebui să îşi regândească strategia şi să ne convingă că au făcut schimbările necesare care pot să le aducă din nou la acel nivel de finanţare care să le permită să facă performanţă. Noi vom fi aici, le vom oferi suport şi sper să fie receptive de data aceasta”, a spus în discursului său, Mihai Covaliu.
Secretarul general al federației de handbal, Nicolae Luca, a prezentat strategia și obiectivele pentru lotul feminin de handbal, în perspectiva calificării la J.O. Los Angeles 2028.
Luca a anunțat că la Campionatul European care începe în 28 noiembrie, selecționata condusă de Florentin Pera și Bogdan Burcea trebuie să se claseze pe locurile 8-12, echipa fiind într-un proces de schimbare, după retragerile Cristinei Neagu, Elizei Buceschi, Crinei Pintea și Nicoletei Dincă.
Pentru Campionatul Mondial din 2025, naționala feminină are ca obiectiv clasarea pe unul din locurile 6-9.
La Campionatul European din 2026, unde România este una dintre țările organizatoare, pretențiile cresc puțin. Deoarece clasamentul va conta și pentru turneele preolimpice din aprilie 2028, FRH vrea ca România să ocupe unul din locurile 5 sau 6.
Cel mai important turneu rămâne Campionat Mondial din 2027, care este și criteriu de calificare pentru turneele preolimpice din aprilie 2028 și pentru a nu mai rata prezența la acestea, FRH a pus ca obiectiv clasarea pe locurile 6,7 sau 8.
Obiectivul principal al naționalei feminine de handbal este calificarea la JO 2028 Los Angeles. Naționala feminină s-a calificat ultima dată la un turneu olimpic în 2016, la Jocurilor Olimpice de la Rio de Janiero, unde s-a clasat pe locul 9.
FRH și-a luat angajamentul în fața CSOR, că „se va implementa strategia de joc în cadrul loturilor naționale începând de la nivelul juniorilor până la seniori, atât în cadrul activităților Centrelor Naționale de Excelență(CNE) cât și la Centrele Naționale Olimpice Pentru Juniori(CNOPJ).”
CNOPJ-urile sunt înființate de FRH cu finanțare de la COSR. COSR a suspendat de la 1 iulie finanțarea CNOPJ-urile masculine din cauza „lipsei de coerență în strategie, a rezultatelor proaste și a lipsei de perspectivă din handbalul masculin”, conform deciziei Comisiei Tehnice a COSR. FRH are 3 CNOPJ-uri la masculin în: București, Timișoara și Suceava.
COSR mai finanțează doar cele două CNOPJ-uri pentru handbalul feminin, care funcționează la Baia Mare și la Bistrița.
FRH are două CNE, cel de la Râmnicu Vâlcea pentru fete și cel de la Sighișoara pentru băieți și un al 3-lea la Sfântu Gheorghe tot pentru fete, dar care nu „funcționează”, el fiind doar pe hârtie. Centrele Naționale de Excelență sunt înființate prin ordinul Ministrului Educației în colaborare cu FRH și autoritățile locale.