Mike Tyson, mesaj tulburător la câteva ore după meciul cu Jake Paul: „Am fost aproape de moarte. Am câștigat acea luptă!”

Mike Tyson, mesaj tulburător la câteva ore după meciul cu Jake Paul: „Am fost aproape de moarte. Am câștigat acea luptă!
📅 2024-11-16

Mike Tyson (58 de ani) a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, la câteva ore după ce a pierdut lupta cu Jake Paul. Fostul campion mondial a pus probleme doar în prima rundă, după care Youtuber-ul devenit boxer profesionist a dominat meciul și a câștigat.

La câteva ore de la acest eveniment, Tyson a revenit cu un mesaj tulburător, în care a anunțat faptul că în luna iunie a fost la un pas de moarte. Chiar dacă a pierdut, Tyson s-a bucurat din plin de luptă.

Potrivit mai multor publicații din străinătate, Mike Tyson ar urma să câștige 20 de milioane de dolari, în timp ce Jake Paul ar încasa 40 de milioane de dolari.

Mike Tyson, mesaj tulburător: „Pierdusem jumătate din sânge”

Tyson, prin intermediul platformei X, a postat un mesaj plin de emoție, în care a descris perioada prin care a trecut în urmă cu câteva luni.

„Aceasta este una dintre situațiile în care ai pierdut, dar totuși ai ceva de câștigat. Sunt recunoscător pentru ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută. Nu am niciun regret pentru faptul că am pășit în ring pentru ultima oară.

Am fost aproape de moarte în luna iunie. Am avut nevoie de 8 transfuzii de sânge. Am pierdut jumătate din sânge, 11 kg în spital și a trebuit să lupt, să mă refac, pentru a putea lupta din nou, așa că asta reprezintă un câștig pentru mine.

Copiii mei m-au văzut luptând și terminând în picioare cele 8 runde în fața unui adversar talentat, mult mai tânăr decât mine, în fața unei arene pline, pe Dallas Cowboy Stadium. A fost o experiență de neuitat, mulțumesc!”, au fost cuvintele transmise de Mike Tyson.

Jake Paul a reacționat cu un mesaj plin de fair-play: „Te iubesc, Mike. A fost o onoare. Ești o inspirație pentru noi toți”.

Am lucrat șapte luni pentru acest moment. Am crezut cu adevărat că avem această victorie înainte de luptă. Nu a cerut niciodată să renunțe
Suntem cu adevărat mândri de Mike, de felul în care s-a antrenat timp de șapte luni, și-a pus viața deoparte pentru antrenament. El este campionul poporului. El a inspirat mulți oameni din afara ringului. Cel mai important lucru este că Mike se întoarce acasă la cei dragi

- Rafael Cordeiro, antrenorul lui Mike Tyson

Cine este Mike Tyson

Mike Tyson este unul dintre cei mai cunoscuți pugiliști din istorie, având un bilanț de 50 de victorii și 6 înfrângeri. În 1 august 1987, așadar în urmă cu 37 de ani, boxerul american reușea să obțină titlul IBF la categoria grea, deținând deja titlurile WBA și WBC.

Au urmat trei ani în care Tyson a rămas campion mondial necontestat, până la lupta cu Buster Douglas din 11 februarie 1990, care a reprezentat prima înfrângere a carierei. Tyson nu a mai deținut niciodată toate cele trei titluri mondiale în același timp, urmând un deceniu și jumătate marcat de controverse.

În 2005, după un eșec suferit în fața lui Kevin McBride, Mike Tyson a luat decizia de a se retrage la vârsta de 38 de ani. Ultima luptă a fostului sportiv s-a consemnat în 28 noiembrie 2020, în actuala Crypto.com Arena din Los Angeles, într-un meci demonstrativ cu Roy Jones Jr.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Rezultat neverosimil în Liga Națiunilor! Clasamente + program

În primul meci al zilei din Liga Națiunilor, Azerbaijan a remizat pe teren propriu cu Estonia, scor 0-0. 4 meciuri s-au disputat de la 19:00. Țara Galilor a produs surpriza și a ținut-o în șah pe Turcia, scor 0-0. Germania a realizat scorul serii, 7-0 cu Bosnia, în ceea ce a devenit cea mai mare ...

Olanda - Ungaria 4-0 » „Portocala mecanică” a câștigat la Amsterdam și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor

Olanda s-a impus fără emoții pe Johan Cruijff Arena din Amsterdam, 4-0 în fața Ungariei, iar astfel, selecționata pregătită de Ronald Koeman și-a asigurat prezența în sferturile de finala ale Ligii Națiunilor. Rezultatele etapei a 5-a din Liga Națiunilor (Liga A) FINAL » Olanda - Ungaria 4-0 Au m...

Rezultat ireal în meciul Germaniei din Liga Națiunilor: cel mai drastic eșec din ISTORIA adversarei și RECORD al competiției

Germania a învins-o cu 7-0 pe Bosnia, într-un meci din elita Ligii Națiunilor, disputat pe Europa-Park Stadion din Freiburg. Rezultatul a stabilit mai multe recorduri. Rezultatele etapei a 5-a din Liga Națiunilor (Liga A) Germania era deja calificată în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor,...

Mike Tyson, mesaj tulburător la câteva ore după meciul cu Jake Paul: „Am fost aproape de moarte. Am câștigat acea luptă!”

Mike Tyson (58 de ani) a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, la câteva ore după ce a pierdut lupta cu Jake Paul. Fostul campion mondial a pus probleme doar în prima rundă, după care Youtuber-ul devenit boxer profesionist a dominat meciul și a câștigat. La câteva ore de la acest...

Jannik Sinner l-a învins clar pe Ruud și e în finală la Turneul Campionilor » Recordurile absolut uimitoare bifate de liderul mondial

Jannik Sinner (23 de ani, 1 ATP) a avansat duminică seara în finala Turneului Campionilor, după ce a trecut fulgerător de Casper Ruud (25 de ani, 7 ATP) în a doua semfinială de la Torino, într-un meci fără istoric, scor 6-1, 6-2. Italianul, lider mondial la final de an, pornea favorit înaintea ac...

Adam Szalai, legenda Ungariei, s-a prăbușit pe marginea terenului » Momente cumplite la meciul cu Olanda, de la Amsterdam

Clipe de coșmar în Olanda - Ungaria, meci din runda 5 a Ligii Națiunilor. Adam Szalai (36 de ani), antrenorul secund al maghiarilor, cu 86 de selecții la echipa națională, s-a prăbușit pe gazon în minutul 8 al partidei de la Amsterdam. GSP vă va ține la curent cu toate noutățile cu privire la sta...

Ce gol a reușit jucătorul din Superliga în meciul din Liga Națiunilor! Cursa fabuloasă a promovat Republica Moldova

Virgiliu Postolachi (24 de ani), jucătorul celor de la CFR Cluj, a reușit o execuție de senzație sâmbătă seara, în etapa a 4-a din Liga Națiunilor, în victoria Republicii Moldova, scor 1-0, în fața celor din Andorra. Golul semnat de fotbalistul care evoluează în Superliga a venit în al doilea min...

România - Kosovo, meciul serii în Europa » Ce record a stabilit partida cu scântei de la București

Naționala României a primit-o vineri seara, pe teren propriu, pe Kosovo, în etapa a cincea din Liga Națiunilor. Partida de la București a adunat aproape 50.000 de fani în tribune, iar meciul a fost primul al serii, în topul spectatorilor, la nivelul competiției. Nouă partide din Liga A, Liga C și...

Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”

Meciul României cu Kosovo, disputat pe Arena Națională, în etapa 5 din Liga Națiunilor, a fost abandonat în prelungirile partidei, la scorul de 0-0. Oaspeții n-au mai ieșit de la cabine, acuzând presupuse scandări rasiste. Chiar dacă finalul a fost extrem de tensionat, cum era de așteptat, intern...

Kosovo continuă „meciul” pe rețelele de socializare! Au refuzat să mai joace, dar ne iau peste picior în online » Mesajul incredibil pe care l-a postat un jucător

Kosovo a abandonat meciul de vineri seara, de la București, la scorul de 0-0. Oaspeții au ieșit de pe teren în al patrulea minut al prelungirilor și nu au mai revenit până la final, meciul terminându-se după o pauză de 70 de minute doar cu echipa României pe teren. La o zi după joc, adversarii co...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.