FIBA a anunțat joi, 22 mai, că Madrid va găzdui faza finală a Campionatului European de Baschet din 2029. Turneul va fi organizat în Spania, Grecia, Estonia și Slovenia și este de așteptat ca meciul de deschidere să aibă loc pe Santiago Bernabeu, celebrul stadion al lui Real Madrid.
Cu mai bine de 3 luni înainte de EuroBasket 2025, FIBA a anunțat țările care vor organiza Campionatul European de Baschet din 2029. Cea de-a 43-a ediție a acestui turneu va avea loc în Estonia, Grecia, Slovenia și Spania, iar faza finală se va desfășura în Madrid.
După anunțul oficial, FIBA a făcut o altă postare în care a precizat că meciul de deschidere al competiției din 2029 va avea loc pe stadionul Santiago Bernabeu, „bijuteria” lui Real Madrid, care a investit peste un miliard de euro pentru modernizarea sa.
„Un nou record de audiență la EuroBasket? Să vă așteptați ca 80.000 de oameni să fie în tribunele Santiago Bernabeu la meciul de deschidere de la EuroBasket 2029”, a transmis FIBA.
„Suntem entuziasmați să aducem FIBA EuroBasket 2029 în câteva din cele mai importante destinații de baschet din Europa, fiecare cu o cultură baschetbalistică puternică și cu o dedicare clară pentru a livra un eveniment extraordinar”, a declarat Jorge Garbajosa, președintele FIBA Europe.
„De-abia așteptăm să lucrăm îndeaproape cu țările gazdă pentru a asigura un turneu de succes și memorabil pentru echipe, fani și parteneri”, a adăugat ibericul.
Spania nu a mai găzduit un campionat european de baschet din 2007, când turneul s-a desfășurat în Alicante, Granada, Madrid, Palma de Mallorca și Sevilla. Spania a ajuns în finală, însă a fost învinsă cu 60-59 de Rusia.
Înainte de EuroBasket 2029, în 27 august – 14 septembrie 2025 va avea loc a 42-a ediție a Campionatului European. Acest turneu este găzduit de Cipru, Finlanda, Polonia și Letonia, faza finală având loc în Riga, capitala Letoniei.
Componența grupelor de la EuroBasket 2025:
Grupa A (Riga): Portugalia, Estonia, Letonia, Turcia, Serbia, Cehia
Grupa B (Tampere): Germania, Finlanda, Marea Britanie, Lituania, Suedia, Muntenegru
Grupa C (Limassol): Cipru, Italia, Georgia, Spania, Grecia, Bosnia și Herțegovina
Grupa D (Katowice): Islanda, Franța, Slovenia, Polonia, Belgia, Israel