Radu Drăgușin (22 de ani) a fost integralist la Tottenham în meciul cu Ipswich, scor 1-2. Fundașul român a greșit la al doilea gol marcat de oaspeți și a fost criticat în presa din Anglia.
Meciul și eroarea pentru Drăgușin. Folosit din nou titular de Postecoglou, Radu a gafat la golul lui Delap, după ce greșise grav și joi, în meciul pierdut cu Galatasaray în Europa League, scor 2-3.
Atunci, Drăgușin a pierdut controlul balonului, Galata a profitat și Osimhen a marcat. Acum, în Premier League, Radu a greșit din nou. La o centrare din stânga, portarul Vicario a respins, iar mingea l-a lovit pe Drăgușin și din el a sărit în fața porții. Delap a profitat și a marcat. În orice caz, ar fi fost autogol dacă jucătorul lui Ipswich nu ar fi împins mingea în plasă.
Prestația lui Drăgușin a fost analizată de presa engleză. Fundașul român nu a scăpat de critici.
„A respina dezastruos cu capul în startul meciului, iar Ipswich a ajuns periculos în fața porții. La scurt timp, a avut o intercepție importantă în propriul careu. Apoi a fost învins de Burgess într-un duel aerian, iar jucătorul lui Ipswich a trimis în bară după o centrare din corner.
Apoi nu a avut reacție când Vicario i-a trimis mingea în față, după o centrare pe jos a lui Szmodics. Mingea a ajuns în fața porții, de unde Delap a marcat”, a scris Football London despre Drăgușin. Internaționalul român a primit nota 3.
„Căutând să se revanșeze după prestația lamentabilă de la mijlocul săptămânii, Dragusin a revenit în primul unsprezece. Românul l-a ajutat efectiv pe Delap la al doilea gol al oaspeților și nu reduce la tăcere criticii până acum.
Din nou slab”, a scris Spurs Web despre Drăgușin, căruia i-a acordat tot nota 3.