Sora lui Radu Drăgușin, apariție spectaculoasă la finala Europa League: detaliul prin care a atras atenția

Sora lui Radu Drăgușin, apariție spectaculoasă la finala Europa League: detaliul prin care a atras atenția
📅 2025-05-21

Meira Drăgușin, sora lui Radu Drăgușin, a fost prezentă la Bilbao pentru finala Europa League dintre Tottenham și Manchester United. Internaționalul român este accidentat pe termen lung și ratează ultimul act al celei de-a doua competiții continentale ca importanță.

Aceasta și-a făcut apariția pe San Mames cu un tricoul al fratelui său, care a fost pe teren în șapte partide din campania nord-londonezilor de Europa League. Acesta s-a accidentat la finele lunii ianuarie, în meciul din Europa League cu Elfsborg, când a suferit o ruptură de ligamente încrucișate.

FOTO. Meira Drăgușin, sora lui Radu Drăgușin, a fost prezentă la finala Europa League

În trecut, aceasta s-a declarat a fi o fană uriașă a fratelui său. „La toate meciurile lui Radu emoțiile noastre, ale mele, dar și ale familiei, sunt foarte mari. Îmi place mai mult să merg la meciurile de la națională. Momentele în care îi aud numele pe stadion sunt totul pentru mine. 

Atunci simt mai tare ca oricând cât sunt de norocoasă că este fratele meu. Și sunt foarte mândră de el. Nu am un mod anume de a-l încuraja, dar știe că trăiesc fiecare faza alături de el. Știu că pentru el este important doar că sunt acolo. Când aud oamenii din jurul meu că spun ceva frumos despre el, cu greu mă abțin să nu mă întorc la ei și să le spun că eu sunt sora lui”, spunea Meira, în perioada Euro 2024.

Aceasta a postat mai multe poze pe rețelele de socializare din zona San Sebastian, înainte de partidă.

Drăgușin a făcut deplasarea la Bilbao cu întreg angrenajul lui Ange Postecoglu. În ultima vreme, și-a tot susținut colegii de pe margine la partidele de pe teren propriu din Premier League.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Radu Drăgușin a fost surprins pe teren, înainte de finala Europa League

Radu Drăgușin, 23 de ani, și-a făcut apariția la firul ierbii de pe San Mames, înainte de finala Europa League dintre Tottenham și Manchester United. Acesta a fost surprins întreținându-se cu Archie Gray, rezervă în această seară, și Brennan Johnson, titular în extrema dreaptă a lui Ange Postecog...

Brazilianul de la PAOK și Zenit, dezvăluiri despre colaborarea cu familia Lucescu: „La primul antrenament i-am spus că tatăl lui mi-a distrus viața”

Mauricio (36 de ani), fostul jucător de la PAOK și Zenit Sankt Petersburg, a făcut dezvăluiri despre colaborarea pe care a avut-o cu Răzvan Lucescu și Mircea Lucescu. La echipa din Grecia a fost pregătit de Răzvan Lucescu, în timp ce la gruparea din Rusia a fost pregătit de Mircea Lucescu. Mauric...

Nicușor Dan a confirmat prezența la primul eveniment sportiv, după ce a fost ales președinte al României

Nicușor Dan (55 de ani), noul președinte al României, a anunțat că va fi în tribune la meciul de retragere al Cristinei Neagu (36 de ani), una dintre cele mai mari handbaliste din istoria țării. Meciul va avea loc pe 8 iunie, la Sala Polivalentă din București. Desemnată de 4 ori cea mai bună han...

Daniele Collins consideră că un cameraman i-a invadat intimitatea la meciul cu Emma Răducanu: „E incredibil de nepotrivit”

Danielle Collins (31 de ani, 46 WTA) l-a apostrofat pe un cameraman în timpul meciului cu Emma Răducanu (22 de ani, 43 WTA), scor 4-6, 6-1, 6-3, din optimile de finală ale turneului de la Strasbourg. Jucătoarea din Statele Unite a reproșat un comportament nepotrivit. În această săptămână, orașul ...

Hansi Flick a semnat! Contract până în 2027

Este oficial! Printr-un comunicat, Barcelona a confirmat prelungirea contractului antrenorului Hansi Flick (60 de ani) până în iunie 2027, potrivit abola.pt. Tehnicianul german și-a extins contractul cu încă un an. Anul trecut, atunci când a sosit în Spania, fostul selecționer semnase până în 202...

Calificare în sferturi de finală la dublu pentru Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu » Andreea Dragoman a fost învinsă după surpriza de marți

Bernadette Szocs (30 de ani) și Ovidiu Ionescu (35 de ani) s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă, în probele de dublu feminin, respectiv dublu masculin. Campionatele Mondiale de Tenis de Masă de la Doha au continuat miercuri, 21 mai, cu noi meciuri în ...

Tottenham - Manchester United, finala Europa League » Ocazii mari la ambele porți

Tottenham - Manchester United, ultimul act din Europa League, are loc în aceste momente. Duelul de pe „San Mames” a început la ora 22:01, fiind transmis în format liveTEXT de GSP.ro și televizat de DigiSport 1 și PrimaSport 1. Atât pentru „diavoli”, cât și pentru echipa din nordul Londrei, Europa...

Ce a pregătit Tottenham pentru fanii care nu s-au putut deplasa la Bilbao

Clubul Tottenham a organizat un eveniment special pentru suporterii care au rămas la Londra. Vor difuza finala Europa League cu Manchester United pe niște ecrane imense montate la propria arenă. Londonezii, clasați pe locul 17 în Premier League, au parte de meciul sezonului. Aceștia au dezamăgit ...

Retrogradare = faliment?! Gata să „pună lacătul” la club: „50% șanse”

Gloria Buzău a retrogradat în Liga 2 la capătul unui sezon de tristă amintire. A terminat ultima, cu 17 puncte, deși la un moment dat părea că va evita dezastrul din punct de vedere sportiv. Acum, prin vocea primarului Constantin Toma, Gloria Buzău vorbește despre riscul desființării. Acesta susț...

Sora lui Radu Drăgușin, apariție spectaculoasă la finala Europa League: detaliul prin care a atras atenția

Meira Drăgușin, sora lui Radu Drăgușin, a fost prezentă la Bilbao pentru finala Europa League dintre Tottenham și Manchester United. Internaționalul român este accidentat pe termen lung și ratează ultimul act al celei de-a doua competiții continentale ca importanță. Aceasta și-a făcut apariția pe...

Good News

Only good and positive news.