Ange Postecoglou și-a decis viitorul, imediat după ce Tottenham a câștigat Europa League

Ange Postecoglou și-a decis viitorul, imediat după ce Tottenham a câștigat Europa League
📅 2025-05-21

Tottenham - Manchester United 1-0. Ange Postecoglou (59 de ani), managerul lui Spurs, a oferit prima reacție după ce echipa lui a câștigat Europa League. Tehnicianul susține că misiunea lui nu s-a terminat aici, semn că va continua pe banca echipei și în sezonul viitor.

Spurs și-a salvat sezonul și va evolua în grupa principală de Liga Campionilor în sezonul următor. Postecoglou, aflat în al doilea sezon pe banca lui Tottenham, a recunoscut faptul că a fost cea mai complicată perioadă din cariera lui.

Puternic contestat din cauza rezultatelor neconvingătoare, Postecoglou își dorește ca acest trofeu să schimbe percepția generală despre calitățile sale de manager.

Ange Postecoglou, prima reacție după ce Tottenham a bătut-o pe Manchester United și a câștigat Europa League: „Sper din tot sufletul”

„Sincer, nu pot descrie în cuvinte ceea ce simt. Știu că sunt la un club de fotbal extraordinar, cu suporteri extraordinari. Nu e un secret că a fost un an greu, dar în a doua parte a sezonului am simțit ceva, am avut un singur obiectiv.

Am simțit că vom reuși în această seară, știu cât conta pentru club. A fost văzută de mai mult timp drept o echipă care e «aproape» de succes. Singura cale să elimini această etichetă este să câștigi trofee, iar noi am făcut asta astăzi.

Nu simt că mi-am încheiat treaba aici. Sper din tot sufletul ca acest trofeu să schimbe modul în care este perceput acest club. Nu poți controla ce cred alții despre tine, dar ce simți tu este cel mai important.

Am fost aproape de succes de atâtea ori, am simțit o oarecare tensiune. De fiecare dată când ne apropiam de un trofeu exista această teamă: «dacă mai ratăm încă un an?» Ei bine, am reușit acum.

Am scăpat de presiunea asta. Acum clubul poate merge cu capul sus și poate fi văzut altfel. Am câștigat un trofeu. Nu ne mai oprește nimic să o facem din nou”, a explicat Ange Postecoglou, citat de nbcsports.com.

Au fost cei mai grei doi ani din cariera mea și știam ce mă așteaptă când am acceptat postul. Clubul a avut antrenori de talie mondială, cu CV-uri mai bune decât al meu, și totuși nu au reușit să câștige nimic.

Știam că mă așteaptă o provocare uriașă. Am avut în plus și stresul accidentărilor. Dar ne-am concentrat total pe ideea că putem câștiga ceva în acest sezon.

- Ange Postecoglou, managerul lui Tottenham

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Ruben Amorim, misterios după finala Europa League

Ruben Amorim, 40 de ani, tehnicianul „diavolilor”, și-a găsit cu greu cuvintele, după eșecul celor de la Manchester United din finala Europa League, 0-1 cu Tottenham, partidă ce ar fi putut salva sezonul echipei de pe „Teatrul Viselor”. Lusitanul mărturisește că „diavolii” au fost superiori și id...

Ange Postecoglou și-a decis viitorul, imediat după ce Tottenham a câștigat Europa League

Tottenham - Manchester United 1-0. Ange Postecoglou (59 de ani), managerul lui Spurs, a oferit prima reacție după ce echipa lui a câștigat Europa League. Tehnicianul susține că misiunea lui nu s-a terminat aici, semn că va continua pe banca echipei și în sezonul viitor. Spurs și-a salvat sezonul ...

Disputa Mircea Lucescu - Edward Iordănescu, la ultimul episod » Gestul făcut de selecționer la „Prietenii lui Ovidiu”

Mircea Lucescu (79 de ani) s-a arătat de mai multe nemulțumit de datele statistice pe care echipa națională le-a avut la Euro 2024, sub comanda lui Edi Iordănescu. Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, Lucescu a făcut un pas în spate. Și-a prezentat scuze public. Echipa națională a Românie...

Omul considerat de UEFA decisiv în finala Europa League: „Am reușit!”

Brennan Johnson (23 de ani), jucătorul celor de la Spurs implicat în unicul gol al finalei Europa League, 1-0 cu Manchester United, și-a găsit cu greu cuvintele. La gol, Brennan Johnson a sărit peste mingea care s-a lovit mai apoi de Luke Shaw și a intrat în poartă. Este primul trofeu câștigat de...

Chiar s-a ținut de cuvânt! Incredibil ce spunea Ange Postecoglou în septembrie 2024

Tottenham este câștigătoarea UEFA Europa League ediția 2024-2025! Formația lui Ange Postecoglou (59 de ani) a învins-o în marea finală de la Bilbao pe Manchester United, scort 1-0. Brennan Johnson (23 de ani) a marcat unicul gol al finalei. Așadar, antrenorul australian s-a ținut de promisiunea p...

Radu Drăgușin, cu tricolorul pe podiumul Europa League » România, din nou în elită: imagini emoționante pe San Mames

Radu Drăgușin, 23 de ani, stoperul celor de la Tottenham, a primit medalia de campion în Europa League, după ce nord-londonezii s-au impus în fața celor de la Manchester United în ultimul act al competiției, scor 1-0. Unica reușită a partidei a fost izbutită de Brennan Johnson, cu ajutorul lui Lu...

Mihai Stoica nu s-a ferit de cuvinte, după finala Tottenham - Manchester United: „Execrabil!”

Tottenham a învins-o pe Manchester United, scor 1-0, și a cucerit trofeul Europa League. Mihai Stoica a analizat finala și crede că modul în care a fost decisă, un autogol caraghios al lui Shaw, se potrivește perfect în peisaj. Tottenham a avut un singur șut pe spațiul porții lui Manchester Unit...

Tottenham este noua câștigătoare a Europa League! Londonezii se impun la limită cu Manchester United

Tottenham a câștigat finala Europa League, 1-0 cu Manchester United. Unica reușită a partidei a fost cea a lui Brennan Johnson din minutul 42, asistat și de devierea nefericită a lui Luke Shaw. De altfel, a fost și singurul șut pe poartă al londonezilor! Este primul trofeu al londonezilor, după o...

Ajutor nesperat! Au câștigat cupa și au trimis rivala de moarte în Europa League

Steaua Roșie Belgrad a câștigat Cupa Serbiei! Formația antrenată de Vladan Milojevic (55 de ani) a învins-o în finală pe Vojvodina, scor 3-0. Pentru formația învinsă a evoluat timp de 85 de minute Mihai Butean (28 de ani), fundaș dreapta care a evoluat în România pentru echipe precum Astra Giurgi...

Fără surprize în NBA! Shai Gilgeous-Alexander a fost numit MVP-ul ligii nord-americane

Shai Gilgeous-Alexander (26 de ani), vedeta lui Oklahoma City Thunder, a câștigat premiul de MVP al NBA în sezonul 2024-2025, a anunțat Shams Charania, jurnalist ESPN. Baschetbalistul canadian și-a condus echipa spre primul loc în conferința de vest a ligii nord-americane de baschet. Pentru al 7-...

Good News

Only good and positive news.